Vicepreşedintele politic al UDMR, deputatul Laszlo Borbely, a declarat, la Târgu Mureş, că pentru a se evita eşecul absorbţiei fondurilor europene şi în exerciţiul bugetar european 2014-2020, ar opta pentru un sistem centralizat.

'Sincer, dacă aş porni acum perioada 2014-2020 aş proceda la un sistem mult mai centralizat. Nu se poate altfel. Deci noi suntem pentru descentralizare, dar am avut această experienţă păguboasă în care nu mai comentez cum au putut să deruleze unele judeţe aceste proiecte, de multe ori poate din lipsă de personal sau alte motive (...)

Dacă nu ţii şi nu ai o mână forte în care de la licitaţie până la terminarea proiectelor să ţii în mână aceste lucruri - până la urmă depinde de capacitatea management a unui preşedinte al CJ - până atunci vom avea ca şi până acum. A durat şi 500 de zile în unele judeţe până când au pornit un proiect de la începerea licitaţiilor', a susţinut Laszlo Borbely, citat de Agerpres. 

Acesta a arătat că pentru o eficientizare mai mare a absorbţiei ar fi nevoie, la nivel central, de o echipă care dirijează aceste fonduri şi le-ar împărţi în mod just şi care să supravegheze derularea proiectelor.

În plus, Laszlo Borbely consideră că ar mai fi nevoie de o legislaţie mai clară în privinţa licitaţiilor şi de stabilirea cu exactitate a atribuţiilor fiecărei instituţii a statului, pentru a nu se mai repeta rata mică de absorbţie a fondurilor europene din actualul exerciţiu bugetar.

"Ceea ce consider cel mai păgubos pentru România - nu e ceva spectaculos dar trebuie să vă spun pentru că am o anumită experienţă - e faptul că din păcate vor fi multe milioane de euro pierduţi de România din neaccesarea fondurilor europene.

Păi când este criza care e, când ştii că aceşti bani vin 'pe gratis', adică îţi dă UE aceşti bani şi să nu reuşeşti (...) Şi eu am fost acolo, putem să discutăm, şi am reuşit cât am putut, cât nu, nu pentru că (accesarea - n.r.) este la consiliile judeţene, acesta este cel mai păgubos pentru România.

Şi probabil va fi o pată neagră sau chiar dacă nu neagră dar gri, pentru următorii şapte ani de exerciţiu bugetar în UE. Şi nu văd posibilitatea de a mai schimba radical această lipsă de absorbţie a fondurilor", a subliniat Borbely.

Politicianul a spus că încă nu poate evalua consecinţele pe care le va avea rata mică de absorbţie a fondurilor europene asupra viitorului exerciţiu bugetar pentru România şi că "trebuie să fii acolo să te baţi acolo când sunt discuţiile în cadrul Uniunii pentru perioada următoare".