In Marea Britanie au fost puse la vanzare mai multe castele, la preturi ce depasesc 1 milion de dolari. Cei care nu isi permit sa cumpere castelele, dar vor sa petreaca o vacanta in stil medieval, pot inchiria resedintele princiare pentru minim 3.500 de dolari pe luna.


Un apartament situat pe doua nivele in cadrul Castelului Bamburgh, de exemplu, poate fi inchiriat pentru aproximativ 3.500 de dolari pe luna. Castelul a fost construit in anul 547, inainte de Hristos si este cel mai vechi de pe lista intocmita de CNBC.com.

Cei instariti pot cumpara Castelul Colliston, din Scotia. Pretul depaseste 1 milion de dolari, iar pentru acesti bani cumparatorul va beneficia de 10 dormitoare, trei bai si de peste acti de padure si gradini.

Pentru 1,12 milioane de dolari poate fi cumparata o resedinta individuala, numita Houston House. Imobilul face parte din castelul ridicat de Sir Hugh de Paduinan, dar complet renovat in intervalul 1995-1997.

Castelul Simpson Loan, din Edinburgh, a fost scos la vanzare pentru 1,39 milioane de dolari. Imobilul face parte din ansamblul Quartermile, aflat la mica distanta de zona comerciala din Edinburgh.

Pentru 2,31 milioane de dolari poate fi cumparat castelul Rothes Glen House, din localitatea scotiana Aberlour. Castelul are 11 dormitoare si tot atatea bai si se afla pe un teren intins pe o suprafata de 10 acri. 

Unul dintre cele mai scumpe castele este Ruxley Towers, care poate fi achizitionat pentru 5,5 milioane de dolari. Castelul a fost folosit ca scena pentru filmul "The Loneliness of the Long Distance Runner".