A revenit în România în urmă cu 6 luni, din direcţia Indiana, USA, University of Notre Dame (în top 25 universităţi americane), unde fusese cercetător postdoctorand. Când a coborât din avion, fiziciana Maria-Magdolna Ercsey-Ravasz (31 ani) nu ştia dacă acasă îi va folosi la ceva impactul internaţional al descoperirilor făcute de ea…

Adesea, românii părăsesc ţara fără niciun plan. La Maria, a fost invers. Ea a plecat pentru ceva măreţ şi s-a întors la… mai nimic! O aventură riscantă  pentru un fizician remarcat, în Statele Unite, la doar 29 de ani. Când în jur se vorbeşte până la golirea de sens despre criza economică şi sărăcia din domeniul cercetării, te-ai aştepta ca o tânără somitate în domeniul fizicii să îşi vadă de drumul găsit la o distanţă meteoritică de România. Teoretic. Fiindcă departe de casă, încet-încet, Mariei îi pătrundea în suflet un sentiment cu mult mai puternic decât se poate dovedi raţiunea omului de ştiinţă: dorul de casă, de părinţi şi bunici, de prieteni, de corul universităţii în care cântase, ca soprană, în Clujul drag ei. În acest mediu artistic îşi începuse, în vremea studenţiei, şi povestea de dragoste cu dirijorul Francisc, cel care i-a devenit, mai apoi, soţ.

Îndepărtata Americă a primit-o pe Maria generoasă, aşa cum ştie să facă o ţară care apreciază şi răsplăteşte excelenţa. Maria îşi însuşise acest atribut încă din copilărie. Tot datorită unei poveşti de iubire. Intensă, de neuitat, prima din viaţa ei: cea pentru fizică şi matematică şi una care i-a marcat primii ani din viaţă, petrecuţi la Sfântu Gheorghe (Covasna), alături de un tată (Jozsef Ravasz) profesor de fizică, o mamă (Erzsebet Ravasz) profesoară de matematică şi o soră (Erzsebet Ravasz Regan), astăzi fizician la Harvard.
În afară de părinți, Ilona Sikes este un alt nume important în educaţia viitoarei cercetătoare. Este omul datorită căruia „aproape toată clasa iubea matematica. Pare incredibil, dar, de multe ori, stăteam afară, sub copaci, împreună cu colegii de clasă, lucrând la probleme de matematică”.
Maria se molipsise grav, iremediabil.

Două decenii mai târziu…

The cover image of the December 2011 issue of Nature Physics should have been credited to Mária Ercsey-Ravasz.

În "Nature Physics" (una dintre cele mai prestigioase publicaţii de specialitate din lume), Maria noastră încearcă să explice universul. „Totul este fizică”, mi-a spus la un moment dat. Din revistă aflăm cât de departe a ajuns cu această credin¬ţă copila din Sîngeorgiu de Pădure.

"Abordarea propusă de Ercsey-Ra¬vasz și Toroczkai tratează satisfiabilitatea propozițională booleană (k-SAT), una din¬tre cele mai studiate probleme legate de satisfiabilitatea unei serii de constrângeri logice. Posibilele aplicații sunt din domeni¬ile cele mai diverse, ca cel al luării de de¬cizii, programare în timp, cercetări legate de optimizarea rutelor de transport sau de plasarea elementelor de circuit pe un microcip. Problemele de satisfiabilitate de constrângeri sunt dintre cele mai dificile probleme de calcul: soluțiile pot fi verificate în mod eficient, dar nu cunoaștem algoritmi eficienți pentru aflarea acestor soluții. Dovada existenței sau a inexistenței unui asemenea algoritm constituie faimoasa problemă P vs. NP. Este una dintre cele 6 probleme majore nerezolvate ale matematicii, numite și Probleme Milenare, cu un premiu de 1 milion USD alocați pentru rezolvarea fiecăreia, de către Clay Institute of Mathematics. Fizica poate oferi un punct de vedere proaspăt. Această cercetare creează o corespondență între dificultatea optimizării și fenomenul haosului și a turbulenței, sugerând că problemele acestea ar putea fi abordate folosind calculatoare analogice"
(textul original aici: http://www.nature.com/nphys/journal/v7/n12/abs/nphys2105.html )

„Dacă aţi ştii cât de drastică şi îndelungată a fost procedura de evaluare a lucrării! Un an întreg. Între timp, am primit multe critici, care ne-au ajutat, dar câteodata nu au fost prea corecte. În cercetare, fiecare lucrare, fiecare succes se termină cu următorul gând: mai sunt multe de făcut”, conchide, modestă, vedeta numărului din decembrie al "Nature Physics".

Job-ul Mariei

Din inima Americii, Maria s-a întors cu un background profesional  (http://icensa.nd.edu/ercsey.shtml) uimitor pentru o tânără de vârsta ei. Cum? „Munca mea de zi cu zi se desfăşoară în primul rând în faţa calculatorului, dar nu e nici pe departe plicticoasă. Fiecare lucrare este o nouă aventură”. Acum, tânără fiziciană lucrează simultan la mai multe proiecte interdisciplinare. „Colaborez cu neurologi din Franţa, care ne transmit datele lor, iar noi le analizăm şi încercăm să înţelegem structura şi proprietăţile reţelei neurale corticale”. Cel mai important proiect actual al Mariei este cel realizat în colaborare cu profesorul Zoltan Toroczkai, din Statele Unite. „Are legătură cu problemele de optimizare şi felul în care putem rezolva aceste necunoscute cu algoritmi inspiraţi din fizică”. Pentru a se înţelege ce sunt aşa-zisele probleme de optimizare, autoarea lucrării ne explică: „există exemplul clasic al problemei vânzătorului ambulant (the traveling salesman’s problem): care ar fi traseul cel mai scurt în care poate să ajungă la toate destinaţiile? Necunoscutele noastre sunt de natură asemănătoare, doar că sunt din alte domenii şi adesea mult mai dificil de formulat”, ne lămureşte Maria. 

Ea a mai studiat si reţeaua comerţului internaţional de produse alimentare şi a arătat „cât de vulnerabilă este în faţa propagării contaminărilor, depistarea originii şi traseului acestora fiind aproape imposibilă”.

O somitate made in Romania

Maria este absolventă a Facultăţii de Fizică a Universităţii Babes-Bolyai din Cluj. Aici a făcut şi masteratul. Fiind atrasă de cercetare, a decis să continue şi cu doctoratul. Nu uită pe nimeni când vorbeşte despre succesele ei. De fapt, le atribuie mai mereu celorlalţi: „Conducătorul meu ştiinţific la UBB a fost domnul profesor Zoltán Néda, căruia îi datorez mult, dacă e vorba de succesul meu în cercetare”. O parte din programul pentru doctorat Maria l-a făcut la Facultatea de Tehnologia Informaţiei a Universităţii Catolice Péter Pázmány, din Budapesta. De aici îl aminteşte pe profesorul Tamás Roska, „o altă persoană importantă din cariera mea”. În Indiana, a lucrat, timp de 3 ani, în echipa profesorului Zoltan Toroczkai, un clujean plecat definitiv din ţară. „A fost o experienţă fascinantă să lucrez cu dânsul”, îşi aminteşte fosta lui colaboratoare. Recunoştinţa pentru ceilalţi, ataşamentul faţă de oamenii de început, sensibilităţile ei sufleteşti i-au amintit mereu Mariei, la distanţă, de semnificaţia lui home sweet home…

Şi s-a întors!

„…Cu toate că nu era clar cum o facem, care vor fi opţiunile noastre în România. Au fost momente când nu vedeam deloc posibilităţile”. Guvernul român gândise la grămadă şi blocase toate posturile în universităţile româneşti. Astfel că, acum, privind retrospectiv, Maria foloseşte în mărturia ei cuvântul „şansă”. O lecţie de modestie pentru noi toţi şi o palmă dată unui sistem impotent. „Singura şansă pe care o vedeam era să primesc o bursă sau un grant de cercetare”. Şi-a încercat norocul în mai multe etape şi direcţii, aşteptând să vadă, cu laurii americani în buzunar, dacă norocul românesc îi va surâde. Cu visul american, tânăra fiziciană rezolvase necunoscuta. „A fost puţin riscant, dar până la urmă a meritat. Am primit şi grant-ul de „Tinere Echipe”, în cadrul căruia am început să lucrez încă din toamnă. De asemenea, nu demult am început şi proiectul „Marie Curie”. Momentan, Maria lucrează ca cercetător la Facultatea de Fizică a Universitaţii Babeș-Bolyai.

Nu este simplu niciodată pentru oameni cu profilul profesional al acestei tinere să îşi poată găsi locul într-o Românie atât de îngăduitoare cu impostura şi indolenţa, dar atât de nedreaptă cu cei care merită. Dar optimisumul ei este contagios. „Mi se pare că lucrurile se schimbă în direcţia bună, când este vorba de cercetare în ţara noastră. Venind acasă după câţiva ani, văd mai clar diferenţele. Sunt mai multe grant-uri de cercetare, iar evaluarea ştiinţifică a devenit mai corectă şi mai avantajoasă pentru tineri. E adevărat că mai sunt probleme cu fondurile. De multe ori, nu primim banii la timp. Dar sperăm că, încetul cu încetul, sistemul devine stabil. Ştiu şi alţi tineri care s-au întors sau vor să se întoarcă cu burse şi grant-uri”, ne anunţă Maria. „O întrebare foarte grea, însă, este dacă, unde, cum şi când li se va putea oferi acestor minţi strălucite posturi în cercetare?”.

Poate vor avea norocul Mariei! Aşa se mai spune despre succesul meritat în România, ţara pe care această tânără remarcabilă a ales-o dintre atâtea posibilităţi…


CHESTIONARUL INCOME


1. O femeie fizician într-un mediu profesional posibil doar la cel mai înalt nivel sau deloc. Ce aşteptări aveţi în România?

Din fericire, internetul face posibil să continuu colaborarea cu cercetătorii din străinătate. Lucrând în domenii teoretice, nu am nevoie de mai mult de câteva calculatoare bune.

2. Să luăm cuvintele „ştiinţă” şi „cercetare”: ceva abstract pentru unii, ceva plictisitor pentru majoritatea. Ce semnifică ele pentru un cercetător fizician?

Noţiunea de cercetare în fizică s-a schimbat mult, mai ales în domeniile teoretice în care lucrez şi eu. Unii spun că nici nu mai facem fizică, ci ne băgăm în toate. Iar noi spunem că totul este fizică! Modul în care un fizician studiază orice sistem este de folos în fiecare domeniu, de la matematică, până la biologie, de la tehnologia informaţiei, până la economie.

3. Nu v-a luat minţile apariţia pe coperta Nature Physics?

Nu mi-a luat minţile (râde). Cariera mea s-a dezvoltat aşa, mai încet şi natural, nu de pe o zi pe alta. Coperta Nature Physics ştiu că este un rezultat foarte bun, dar totdeauna simt că sună mult mai bine decât înseamnă de fapt.

4. Succesul împovărează un cercetător? Care este acum cea mai mare ambiţie a dumneavoastră?

Să continuu cercetarea şi să menţin nivelul pe care l-am atins până acum. În cercetare, e greu de spus dinainte că ai ambiţia să rezolvi o problemă concretă pe care o ai în minte, fiindcă nu ştii niciodată la ce poţi răspunde şi la ce nu, care vor fi rezultatele interesante. Pot răspunde mai bine în engleză: I need to be satisfied with my own results, to feel the success on my own scale, which is very different from the scale others use when looking at my career.

5. Cercetarea în România…

Sunt optimistă. Cred că acum avem şansa să aducem tinerii acasă, dar încă sunt multe de făcut, la nivel guvernamental şi în universităţi. Acestea ar trebui să pună accent mai mare pe cercetare şi să pună la dispoziţie mai multe posturi.

6.A fost dificil parcursul unei femei într-o lume ce pare rezervată mai mult bărbaţilor?

E adevărat, sunt mai mulţi bărbaţi în ştiinţele exacte, dar nu îi este mai greu unei femei. Încă din copilărie, ni se bagă în cap că băieţii sunt mai buni la aceste materii, iar fetele în domeniile umane. Eu am observat că se schimbă situaţia. Totuşi, câteodată e aproape nostim faptul că mă duc la o conferinţă şi, dintre 100 de persoane, doar vreo 10 sunt femei, restul bărbaţi.

7. Cum v-aţi descurcat prin lume cu un nume atât de greu de pronunţat ?

În America şi în cercetare, în general, nu este o problemă. Sunt multe naţionalităţi, multe nume dificile. Dar, da, aproape nimeni nu-mi poate pronunţa corect numele. Însă nu contează mult.

8. America vs România…

America a fost o experienţă plăcută pentru mine şi soţul meu. El acolo a predat puţin într-o şcoală privată de muzică. În primul an, am cântat amândoi în corul liturgic, care a fost o experienţă intersantă dar, totuşi, foarte diferită, comparând cu un cor de aici. Trebuie să spun, de asemenea, că am văzut mulţi oameni săraci şi în America, unde prăpastia socială este enormă. Ne-au plăcut Chicago, New York, Boston etc. Însă nu ne-am putut imagina acolo definitiv. Este o altă cultură, care nu simţeam că poate deveni a noastră. Totul este de dimensiuni exagerate, de la politică şi religie, până la sport şi muzică. Pe când aici, totul pare mai natural. Este aşa de plăcut să mă plimb din nou prin
centrul Clujului!

9. Un cuplu foarte interesant: ea, cercetător fizician, cu voce de soprană şi cântăreaţă în corul universităţii. El, dirijorul corului, dar şi rocker şi jurnalist. Am uitat ceva?

Cred că aţi rezumat destul de precis. Pe lângă ştiinţă şi munca de zi cu zi, eu am nevoie de muzică. Mă ajută să mă deconectez. Mie şi lui Francisc ne-a lipsit enorm corul în America. Desigur, acesta are acum un alt dirijor, dar anul acesta ne-am întors să cântăm din nou. Tocmai organizăm, sâmbătă, o mare sărbătoare, odată cu împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea acestui ansamblu.

10. Ce ţară v-aţi alege ?

Este destul de clar că am ales România nu pentru că este ţara perfectă. Ideal ar fi să putem combina lucrurile pozitive de aici cu cele din America. Aici mă simt acasă. Câtă vreme am posibilităţi, nu vreau să mai plec.