În majoritatea familiilor, “contabilul casei” este femeia, ea fiind cea care ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor, arata rezultatele unei cercetări online, desfăşurate de compania KRUK International, cu susținerea iVOX. care s-a desfășurat în perioada 6-12 septembrie [i la care au participat 5.663 de persoane.

Conform studiului iVOX “Cine se ocupă de finanţe în casa ta?”, aproape jumătate dintre români (49%) obişnuiesc să ţină o evidenţă clară a cheltuielilor casei. De asemenea, 35% dintre respondenţi afirmă că încearcă să ţină o evidență cât mai atentă a cheltuielilor lunare, însă nu reușesc să o facă în mod constant. Restul respondenților nu obișnuiesc să țină evidența cheltuielilor casei.

“Contabilului casei” în familiile românilor este cel mai adesea femeia - 47% dintre cei chestionaţi declară că evidenţa bugetului este ţinută de partenerul feminin al familiei, 29% dintre respondenți au menționat că administrarea banilor cade în sarcina bărbatului, în timp ce 24% dintre aceștia sunt persoane care locuiesc singure și își calculează bugetul individual.

Majoritatea respondenților (44%) își evaluează bugetele personale cu o frecvență lunară, iar 23% dintre respondenți au menționat că îşi calculează săptămânal sau zilnic veniturile şi cheltuielile. Restul respondenților nu își calculează niciodată bugetul.

Priorităţile din punct de vedere financiar ale românilor rămân cheltuielile administrative în casă – chirie/rată, telefon, întreţinere, energie electrică (pentru 29% dintre respondenţi) şi aproape în egală măsură alimentele și îmbrăcămintea (28% dintre cei chestionaţi au indicat această categorie de cheltuieli ca fiind prioritară). Diferența o constituie cheltuielile cu medicamentele, cu cele necesare copiilor, cu transportul sau alte cheltuieli.

“Concluziile acestui studiu confirmă faptul că românii, chiar dacă înregistrează restanţe la bănci sau întârzieri la plata facturilor, sunt în căutarea unei soluţii. Cei mai mulţi vor să înveţe să-şi administreze bugetele personale şi să nu mai facă noi datorii. Numărul de angajamente de plată pe care debitorii din portofoliul nostru le-au semnat este în creştere faţă de anii anteriori, ceea ce demonstrează că românii cu datorii încearcă să rezolve această problemă pentru a-şi redobândi liniştea sufletească. Prin campania de comunicare pe care o iniţiem zilele acestea ne propunem să le arătăm debitorilor că au la îndemână soluţii pentru a-şi eşalona datoriile, singura condiţie fiind comunicarea cu creditorii lor. Unul dintre obiectivele campaniei este să le oferim debitorilor o soluție viabilă pentru pentru ţinerea datoriilor la distanţă, și anume, încheierea unui angajament de plată în rate convenabile, adaptate capacităților financiare ale fiecărui debitor”, a spus Isabela Iacob, Director General al KRUK International.

Această strategie inovatoare a fost implementată de companie încă din anul 2008 și a avut ca rezultat soluționarea problemelor financiare ale multor mii de persoane cu datorii. Fiecare dintre noi se poate afla la un moment dat într-o situație dificilă, care se poate rezolva, iar KRUK poate oferi un plan bun pentru depășirea momentelor grele. În perioada ianuarie – iulie 2012, persoanele cu datorii administrate de KRUK International au semnat un număr total de aproape 20.000 de angajamente de plată.

KRUK International a iniţiat o campanie de comunicare şi educare a debitorilor, în parteneriat cu CashControl.ro, site ce oferă soluţii de gestiune a finanţelor personale.

“Toate familiile au nevoie de o planificare riguroasă a veniturilor şi cheltuielilor, pentru o viaţă financiară sănătoasă. În România, aplicaţiile pe internet sau pe telefonul mobil pentru calcularea bugetelor personale sunt încă la început, dar prind teren deoarece tot mai mulţi români îşi dau seama de utilitatea lor”, a declarat Sandu Băbăşan, manager MindMagnet, companie care a dezvoltat aplicaţia CashControl. Cooperarea cu KRUK International va oferi oamenilor posibilitatea de a-și verifica cheltuielile și de a recalcula bugetul familial. Este încă un pas care confirmă abordarea unică a Grupului KRUK, care se axează pe educare și creșterea conștientizării posibilității de a intra în datorii.

Conform studiului iVox, printre metodele preferate de români pentru administrare a bugetelor familiei se află carnețelul sau listele scrise de mână – 44% dintre cei chestionaţi apelează la acestă metodă, în timp ce 38% îşi ţin socotelile casei în minte și 14% folosesc calculatorul. Doar 4% dintre respondenți apelează la aplicații pe internet sau pe telefonul mobil pentru a-și administra bugetul personal sau al familiei.

Compania KRUK International a fost înființată în anul 2007 de Grupul KRUK – liderul pieței de management al creanțelor comerciale din Polonia. Compania este specializată în managementul integrat al creanțelor, având clienți atât din sectorul financiar, cât și companii de servicii. KRUK International a dezvoltat activități de colectare a creanțelor bancare, a creanțelor companiilor de asigurări și leasing, ale operatorilor de telefonie fixă și mobilă, cât și ale companiilor de distribuție a bunurilor de larg consum. Compania este un jucător important pe piața achiziției de portofolii de creanțe, în special de la bănci.