"Pe piaţa forţei de muncă, oferim o mare parte de finanţare. Vineri au fost lansate la finanţare, au fost deja la consultare publică, o serie de ghiduri care vizează sprijinirea forţei de muncă prin servicii de formare profesională, certificare a competenţelor şi prime de mobilitate, prime de stabilitate, subvenţii pentru angajatorii care angajează şomeri de lungă durată, în special din mediul rural, precum şi tineri, apeluri deschise în valoare totală de 550 de milioane de euro. Sperăm ca antreprenorii să se bucure de această finanţare, pentru că încercăm să preluăm o parte din costurile cu ucenicia, cu angajarea sau cu mobilitatea pentru o parte din cei care angajează şomeri", a spus Toader, citat de agerpres.

Ea a adăugat că acestea sunt scheme de granturi, iar contribuţia privată este mică, sub 5%, deci nu există o povară administrativă pentru firme. Aceste apeluri sunt deschise până în luna ianuarie.

"Prin urmare, vă rugăm să vă uitaţi dacă acolo găsiţi resursele necesare să antrenaţi această mare masă de şomeri şi inactivi. Mediul rural în România este afectat de mai multe condiţii greu de abordat. Pe de o parte ai lipsa diversificării, cei de acolo nu au unde să se angajeze, ai lipsa de formare şi mai sunt cei care îşi desfăşoară activitatea în propria gospodărie. Aceştia nu figurează în înregistrările ANOFM sau ale Ministerului Muncii, nu le cunoaştem nivelul de calificare, nu ştim profilul pe care îl au sau la ce ar putea ei să fie buni, pentru că sunt convinsă că orice om poate să fie bun la ceva", a continuat secretarul de stat.