După ce a lansat North Face în 1964 şi, ulterior, marca Esprit, milionarul american a decis impreuna cu sotia lui să se stabileasca in Patagonia, pentru a-şi urma dragostea de natură. De atunci au trecut 25 de ani.

După vânzarea celor doua branduri, cuplul s-a angajat într-o adevarata misiune de conservare a unor vaste zone din Argentina şi Chile. Cumparate, respectivele terenuri, care reprezinta o suprafata de 550.000 de hectare doar in Chile, au fost transformate în parcuri naturale sau rezervaţii ecologice. Totusi, achizionarea a fost însoţită de controverse şi întâmpinată cu suspiciune.

Kristine McDavitt, văduva milionarului american, a cedat terenurile statului chilian în cadrul unei ceremonii. Pamantul va fi gestionat de stat şi accesibil publicului.

"După luni de discutii si negocieri, de colaborare, concretizăm ceea ce este o veste bună pentru ţara noastră şi onorăm generozitatea şi dragostea de natură a lui Douglas Tompkins", a declarat preşedinta chiliană, Michelle Bachelet, la semnarea protocolului de donare a celor 407.625 de hectare. Trei noi parcuri naţionale vor fi create pe aceste terenuri din Patagonia chiliană: Pumalin, Melimoyu şi Patagonia.