După ce acum două săptămâni am finalizat platforma industrială de la  Oradea, iată că, în timp record, am reușit și terminarea celei de-a doua platforme din portofoliul nostru industrial, formată dintr-o fabrică de adezivi și una de polistiren. Investiția totală în obiectivul de la Roman a fost de 16 milioane de euro”, declară Marcel Bărbuț, CEO AdePlast.

Unitatea de la Roman este cea mai modernă facilitate de producție de polistiren din Europa și ve deservi partenerii din zona Moldovei, dar și exporturile către Republica Moldova, Ucraina și țările arabe. În fabrica de polistiren de la Roman vor lucra 49 angajați.

“Dezvoltarea noastră industrială nu se oprește aici. Mai avem programate investiții în acest an, cea mai apropiată fiind fabrica de vopsea care se află acum în pregătire la Ploiești”, adaugă Marcel Bărbuț.

AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman. Programul investițional pe care AdePlast l-a demarat anul trecut a avut în vedere o împărțire strategică a unităților sale de producție.  Astfel, grație celor cele trei platforme, care sunt susținute cu o investiție de peste 22 de milioane de euro, AdePlast și-a optimizat fluxurile de livrare în așa fel încât fiecare zonă geografică beneficiază de acoperire totală. Indiferent dacă livrarea se face la un partener din România sau la unul din afara țării, marfa este produsă pe platforma cea mai apropiată și este distribuită la client într-un timp foarte scurt.