'După scăderile pronunţate din primele 2 trimestre, în cel de-al III-lea trimestru al anului curent, agenţii economici estimează o creştere cu aproximativ 30,3% a investiţiilor în industrie, faţă de trimestrul III 2016, respectiv cu 31,4 % faţă de trimestrul precedent. În aceste condiţii se aşteaptă o creştere cu 4,2 % a investiţiilor din industrie în primele nouă luni faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016', informează CNP.

În ceea ce priveşte preţurile producţiei industriale, spune Comisia Naţională de Prognoză, s-a înregistrat o creştere uşoară cu 0,07% în cel de-al doilea trimestru al anului 2017 faţă de trimestrul anterior (creşterea componentei externe fiind de 1,10%), în timp ce preţurile de producţie pe piaţa internă au scăzut cu 0,43%. La nivelul lunii iunie 2017, comparativ cu decembrie 2016, preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,23%.

Potrivit sursei citate, costul unitar cu forţa de muncă în industrie, în trimestrul II 2017, a crescut cu 2,2% faţă de trimestrul anterior şi cu 5,1% faţă de trimestrul corespunzător din anul 2016. La nivelul semestrului I 2017, creşterea înregistrată a fost de 6,0%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.

'Pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2017, faţă de trimestrul anterior, se estimează o creştere de 1,9% a costului unitar cu forţa de muncă, respectiv de 5,4% comparativ cu trimestrul corespunzător al anului trecut. Pe baza evoluţiilor din prima parte a anului, costul unitar cu forţa de muncă poate creşte cu 5,8% în primele nouă luni din 2017, faţă de aceeaşi perioadă din 2016', menţionează sursa citată de agerpres.