Merg făcute supă-cremă, cu unt şi crutoane, ca la o masă stilată franţuzească (mai adăugaţi doar ceva ceapă călită şi apoi înăbuşită, să se înmoaie bine). Ba chiar şi-o plăcintă umplută tot cu plăntuţele acestea fradege-fragede, dar duşmance redutabile ale reumatismului articular. 


Ce-ar mai putea fi? Urzici cu usturoi. În cazul ăsta, nu vă mai obosiţi să le tocaţi. Doar le fierbeţi, apoi căliţi aparte o ceapă mică, adăugaţi urzicile şi puţin din zeama lor şi, către sfârşit, puneţi un mujdei de usturoi. Ori lăsaţi-l aparte, dacă nu-i pe placul întregii familii. O variantă “a la grec” ar fi ca în urzicile astea scăzute să puneţi puţină zeamă de usturoi, iar alături să aşezaţi o “skordalia”, adică un fel de garnitură cu cartof fiert şi zdrobit, amestecat cu nucă măcinată şi mujdei de usturoi. Urzicile mai merg alături de ghebe, scoase din saamură şi călite, cu ceapă şi usturoi...

Citeste si Reţeta zilei: “Rascholini” sau “mici minciuni” elveţiene 

Cât despre mine, vă mărturisesc că, aşa, cam la vremea asta, când pădurea începe să-şi dezghioace frunzele, îmi place să repet câteva gesturi ale primilor mei ani. Cum ar fi, de exemplu, culesul urzicilor ăstora, ce-abia îşi iţesc capetele verzi, dar şi al grâuşorului pentru supe şi-al leurdei – zisă şi usturoiul ursului –, care condimentează, în chip fericit, bucatele mele de primăvară. Iar dacă pădurea încă îmi este aproape, recunosc că îmi lipseşte cuptorul cu lemne şi plita bunicii, unde-mi pregătea, în săptămânile din Postul Paştilor, o delicioasă turtă umplută cu urzici. Pregătită din cel mai simplu aluat: apă, făină şi sare, foaia se-ntinde subţire-subţire. Se unge cu puţin ulei ("cu pana”) şi se pune a doua foaie deasupra, peste care se aşază umplutura, pregătită din urzici fierte şi tocate, ceapă verde ori praz tocat şi călit, leurdă şi sare. De nu-i postul prea strâns, se adaugă puţină smântână, un ou bătut şi-o lingură-două de făină. Altminteri, se poate "lega” numai cu făină "topită” în zeama urzicilor, ori cu pesmet sau chiar cu miez de pâine, înmuiat în zeamă şi stors puţin. Se întinde umplutura în mijlocul foii, apoi se adună marginile spre centru şi se suprapun. Turta, o dată umplută, se aşază într-o tavă, dându-se la cuptor, după ce a fost unsă cu apă sau cu un ou bătut, dar se poate pregăti şi prăjită (coaptă) în tigaie, în ulei. Ceea ce are esenţial această reţetă este simplitatea ei.

Citeste si Supa de rădăcină de pătrunjel din Gastein

Să vă desluşesc şi câteva trucuri... De la urzici, nu-i recomandat să mănânci frunza şi fibra bătrână (care fibră, ca-n poveste, ar fi bună de făcut fir pentru ţesut... obiecte decorative, nu hăinuţe pentru prinţi prefăcuţi în lebede!). De la urzici se aleg numai vârfurile tinere, fragede. Operaţie migăloasă şi nu întotdeauna plăcută. Apoi, musai le pui într-o strecurătoare, sub jet de apă. Multă apă, să nu te pomeneşti cu nisip printre dinţi... Recomandarea mea e ca şi atunci când alegeţi urzicile, tot sub jetul de apă să o faceţi, pentru a elimina eventualele scame, fire uscate de iarbă etc. etc.

Lăsaţi să se scurgă apa din strecurătoare, apoi puneţi urzicile într-un vas, pe foc. Cu puţină apă. Când s-au înmuiat, le scoateţi, le scurgeţi (păstraţi zeama, care e plină de vitamine şi de fier... fiind bună de băut, aşa, de leac), le tocaţi mai mărunţel, în funcţie de ce vreţi să pregătiţi.

Material preluat din jurnalul.ro