Viziunea lui Musk despre o planetă Marte locuită de oameni se bazează pe un combo rachetă-navetă spaţială conceput de SpaceX sub denumirea Interplanetary Transport System (ITS). Atât racheta cât şi naveta vor fi echipate cu noile motoare Raptor, aflate încă în faza de dezvoltare, motoare despre care Elon Musk susţine că vor fi de aproximativ trei ori mai puternice decât motoarele Merlin care propulsează rachetele Falcon 9 aparţinând SpaceX.

Racheta portantă a sistemului ITS va fi propulsată de nu mai puţin de 42 (!) motoare Raptor şi se va impune astfel, de departe, drept cea mai puternică din istoria explorărilor spaţiale. Ea va putea transporta în spaţiu o încărcătură maximă de 330 de tone şi de 600 de tone în variantă ulterioară, îmbunătăţită. Cu titlu de comparatie, celebra racheta americana Saturn V, i-a propulsat pe primii astronauţi spre Lună, putea ridica de la sol 150 de tone.

Alta calitate extraordinară a rachetelor ITS va fi perioada de operare: fiecare exemplar va efectua cel puţin 1.000 de misiuni, ducand mai multe navete şi rezervoare de combustibil pe orbita circumterestră, unde vor ramane până când Terra se va alinia corespunzător cu planeta Marte, pentru o durată cât mai scurtă a călătoriei (aliniere care se produce o dată la 26 de luni) şi apoi vor pleca toate spre destinaţie.

Viziunea lui Musk anunţă o flotilă de cel puţin 1.000 de navete spaţiale ITS, fiecare cu un echipaj de 100 de oameni, care vor părăsi orbita Pământului la fiecare 26 de luni. Astfel, am putea ca în interval de timp de 50 până la 100 de ani să transportăm 1 milion de oameni pe Marte. Navetele nu vor rămâne pe orbita Planetei rosii. După ce vor transporta echipajele de colonişti, acestea se vor întoarce pe Pământ.

Reutilizarea elementelor ITS reprezintă cheia rentabilizării procesului de colonizare a planetei Marte, costurile de calatorie pentru o singura persoana reducandu-se, astfel, la aproximativ 200.000 de dolari (faţă de 10 miliarde de dolari estimate in cazul sistemele convenţionale de zbor cosmic). "Nu se poate crea o civilizaţie de sine stătătoare pe Marte, dacă preţul biletului costă 10 miliarde de dolari de persoană", spune Musk.

Conform lui Musk, dacă totul va merge bine, primele navete ITS cu colonişti ar putea porni spre Marte în aproximativ 10 ani. Însă succesul este departe de a fi garantat. "Nu avem cum să nu recunoaştem că există un nivel uriaş de risc. Iar preţul nu va fi deloc modest. Există posibilitatea unui eşec, dar vom face tot ce ne va sta în putinţă să reuşim", a subliniat vizionarul CEO al companiei SpaceX.