Chestionarul #HappyLaJob a pornit cu întrebarea "Eşti Happy?", la care 65% dintre participanţi au răspuns pozitiv. Mulţumirea la locul de muncă a fost însă evaluată prin intermediul a cinci piloni principali ai fericirii în viaţa profesională: pasiunea, onestitatea, echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, impactul activităţii în cadrul companiei şi evoluţia în carieră.

Astfel, 68% dintre respondenţi s-au declarat pasionaţi de jobul lor şi au confirmat că pun pasiune în ceea ce fac în fiecare zi, 56% dintre participanţi simt că au parte de transparenţă la locul de muncă, iar 63% dintre respondenţi spun că reuşesc să atingă un echilibru sănătos între viaţa personală şi cea profesională.

De asemenea, 70%, cel mai mare procent din întregul sondaj, simt că munca lor face diferenţa în companie sau în societate, într-un fel sau altul, iar 46% consideră că au locul şi oportunităţile necesare pentru a evolua la job, relateaza agerpres.

În ansamblu, 26% dintre respondenţi s-au declarat în totalitate fericiţi la locul lor de muncă, din toate punctele de vedere, în timp ce mai puţin de 10% dintre participanţii la sondaj au răspuns negativ la toate întrebările. Dintre cei care spun că se bucură de echilibru între viaţa personală şi cea profesională, 4 din 10 menţionează că îşi doresc să poată avea un impact mai mare în companie sau în societate prin munca lor. În acelaşi timp, o treime dintre cei care nu văd impactul muncii lor sunt totuşi foarte pasionaţi de ceea ce lucrează zi de zi

Sondajul face parte din campania #HappyLaJob şi s-a desfăşurat online pe platforma eJobs.ro, cu obiectivul de a afla cât de fericiţi sunt românii la job. Peste 123.000 de români, atât angajaţi, cât şi antreprenori, directori de companii sau bloggeri din toată ţara, şi-au declarat nivelul de fericire prin răspunsuri la o serie de întrebări în perioada octombrie-noiembrie 2016.