"Practic, 90% va merge la bugetul de stat pentru a acoperi diverse destinaţii în funcţie de solicitările bugetare şi 10% va merge către sprijinirea tuturor salariaţilor care se vor confrunta cu situaţii deosebite în caz că angajatorul intră în insolvenţă şi nu le achită obligaţiile", a continuat Mişa, citat de agerpres.

Potrivit sursei citate, s-a stabilit că este mai bine să rămână şi în sarcina angajatorului plata unor contribuţii şi să nu se transfere integral acestea doar în sarcina angajatului, iar angajatorul să nu mai aibă niciun fel de responsabilitate.

"Cei din sindicate au atras atenţia asupra acestui risc. Va fi aplicat din 1 ianuarie 2018. Este deja în circuitul de avizare. Denumirea va fi de contribuţie. Scad contribuţiile, cheltuielile angajatorului scad. Nu este afectat prin acest mod de calcul şi această repartizare. Se face o repartizare atât la nivelul angajatului, a contribuţiilor, trecând în sarcina lui, cât şi una în sarcina angajatorului, dar ele scad în continuare pe total", a afirmat ministrul Finanţelor.

El a mai arătat că 2% se va aplica pentru toţi contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator, atât la stat cât şi la privat. "Astăzi, dacă ne referim la procentul care merge la Fondul de garantare al salariaţilor pentru a garanta ca în situaţia în care intră în insolvenţă să le fie plătite contribuţiile, acesta este de 0,25%. În viitor va deveni 0,2%", a afirmat Mişa.