Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, de vineri, ora 23,00, până duminică, ora 10,30, se va închide laterala de trei benzi de pe sensul spre Piața Presei Libere pentru montarea primului tronson al pasajului pietonal. În acest interval, pe zona centrală a șoselei Kiseleff se va circula în sens unic dinspre Arcul de Triumf către Piața Presei Libere.

De duminică, ora 11,00, până marțea viitoare, ora 24,00, se va închide zona centrală a arterei șoseaua Kiseleff pentru montarea celui de-al doilea tronson al pasajului pietonal.

Din această cauză, de vineri, ora 23,00, până duminică, ora 10,30, stația de autobuze Muzeul Satului aferentă liniilor 131, 205, 330, 331 și 335, sens Piața Presei Libere, se suspendă iar autobuzele liniilor 131, 205, 330, 331, 335 și 783 vor circula pe zona centrală a arterei șoseaua Kiseleff.

Circulația pe sensul spre Arcul de Triumf se va desfășura normal.

Pasajul pietonal este parte componentă a lucrării Pasaj Piața Presei Libere.

Întregul proiect presupune realizarea unui pasaj rutier de circa 700 m pe sensul dinspre DN1 spre șoseaua Kiseleff și bulevardul Mărăști și a două pasaje pietonale subterane — un pasaj subteran pietonal nou, dar și scurtarea și modernizarea celui existent, mai relevă sursa citată.