Preţul global al laptelui, care a crescut cu aproape 28% comparativ cu situaţia din urmă cu un an, pe măsură ce producătorii au redus producţia, s-au stabilizat în ultimele luni, însă Peder Tuborgh, directorul general de la compania daneză Arla Foods, susţine că stocurile mondiale de lapte sunt foarte mici.

"După preţurile mici de anul trecut a apărut un deficit de lapte la nivel mondial...Există un deficit semnificativ de smântână şi produse de unt peste tot în Europa. Nu va putea fi acoperită cererea până la Crăciun", susţine Peder Tuborgh.

Arla, o cooperativă agricolă deţinută de 12.500 de fermieri din Danemarca, Suedia, Germania, Marea Britanie, Luxemburg, Olanda şi Belgia, a anunţat vineri că, în septembrie, va majora preţul la lapte pe care îl plăteşte fermierilor săi, pentru a treia lună consecutiv, cu un eurocent, până la 38,3 euro cenţi pe litru şi este posibil ca până la finele anului să adopte o nouă majorare. Aceasta după ce în prima jumătate a anului Arla a majorat deja preţul plătit fermierilor săi cu 19%.

Analiştii sunt de părere că următorul sezon de primăvară din Noua Zeelandă va fi crucial pentru viitoarele creşteri de preţuri de pe piaţa globală a laptelui, scrie agerpres.