Barack Obama, care va fi insotit de soţia sa Michelle şi vicepreşedintele Joe Biden, va vorbi de la tribuna centrului de conferinţe "McCormickPlace". La cateva strazi departare, în Grant Park - o vastă grădină publică situata între lacul Michigan şi zgârie-nori - este locul unde Obama a luat cuvântul în seara primei sale victorii în alegerile prezidenţiale, la 5 noiembrie 2008.

"A fost nevoie de mult timp. Dar în această seară, datorită celor pe care noi le-am realizat astăzi şi în aceste alegeri, în acest moment istoric, schimbarea a venit", a declarat atunci primul preşedinte de culoare al SUA, după victoria zdrobitoare asupra adversarului său republican, John McCain. "Dacă vreodată se mai îndoieşte cineva că America este locul unde totul este posibil, răspunsul îl are în această seară", a lansat Obama in urma cu opt ani in faţa a zeci de mii de oameni care purtau pancarte cu binecunoscutul său slogan "Yes we can".

Acum, grizonat şi mai tras la faţă, dar cu o solidă cota de popularitate, Obama vrea sa transmită tot un mesaj de speranţă si, totodata, să le mulţumească americanilor pentru "această aventură extraordinară". Va fi "un discurs aparte", în care îşi va prezenta "viziunea privind America", dar nu va fi "un discurs anti-Trump", a promis Cody Keenan, scriitorul de discursuri al liderului democrat, scrie agerpres.

Or, să se refere la viitor fără să-şi taxeze succesorul se va dovedi un veritabil exerciţiu de echilibristică pentru Obama, care a afirmat în timpul campaniei că progresele înregistrate în ultimii opt ani se vor risipi ca fumul în cazul unei victorii a magnatului imobiliar. În ce-l priveşte, Trump va participa miercuri la o conferinţă de presă la New York - pentru prima dată după alegerea sa, la 8 noiembrie 2016.

Chicago, unde familia Obama deţine o casă, va juca un rol central în viaţa lui Barack Obama după plecarea sa de la Casa Albă: metropola va găzdui biblioteca sa prezidenţială şi fundaţia Obama. Acolo, spune el, "am găsit o formă de idealism, acolo am întâlnit-o pe soţia mea, acolo mi s-au născut copiii". Preşedintele în exerciţiu intenţionează totuşi să mai rămână câţiva ani la Washington, până când fiica sa cea mică, Sasha, va termina liceul.