Banca Monte dei Paschi di Siena SpA a precizat că suma i-a fost comunicată chiar de către BCE într-o scrisoare trimisă via ministerele Economiei şi Finanţelor din Italia. BCE a calculat suma de 8,8 miliarde de euro pe baza rezultatelor testelor de stres derulate în 2016. Chiar dacă lichiditatea Monte dei Paschi s-a înrăutăţit în ultima lună, BCE consideră în continuare că banca italiană este solvabilă deoarece îndeplineşte cerinţele de capital Tier 2.

La rândul său cotidianul Il Sole/24 Ore a informat marţi că statul italian ar urma să investească 6,3 miliarde de euro în Banca Monte dei Paschi, restul fondurilor urmând să fie strâns din vânzarea de obligaţiuni.

Săptămâna trecută, executivul italian a anunţat că va adopta un plan de salvare, a cărei sumă nu a fost însă precizată, pentru Banca Monte dei Paschi urmând ca la finalul operaţiunii Trezoreria italiană să devină principalul acţionar al băncii, scrie agerpres.

Guvernul de la Roma a dat asigurări că va acţiona în conformitate cu reglementările UE, ceea ce înseamnă că unii deţinători de bonduri Monte dei Paschi vor fi forţaţi să accepte pierderi, iar contribuabilii să nu fie nevoiţi să achite întreaga sumă necesară pentru salvarea Monte dei Paschi.

Un eventual faliment al Monte dei Paschi ar pune în pericol economiile a zeci de mii de italieni şi, de asemenea, ar avea repercusiuni asupra întregului sector bancar italian, care are credite neperformante de 360 de miliarde de euro, aproape o treime din totalul întregii zone euro.