Iniţial, afacerea a făcut parte din Softwin, o companie înfiinţată în Bucureşti de directorul general Florin Talpeş şi soţia sa Măriuca, în 1989, anul revoluţiei anticomuniste din România, când Talpeş lucra ca cercetător la un institut de specialitate.

Talpeş a dezvoltat un software antivirus pentru a se proteja împotriva ameninţărilor din Bulgaria, o sursă obişnuită de viruşi în anii '90. El s-a desprins de Softwin în 2007 şi Bitdefender este acum prezent în peste 100 de ţări.

Printre rivalii companiei se numără Norton, deţinut de firma americană Symantec, McAfee, parte din Intel, Kaspersky din Rusia, Trend Micro şi Sophos.

Bitdefender susţine că tehnologiile sale sunt instalate în peste 500 de dispozitive în gospodării şi firme din întreaga lume. În 2014, Bitdefender a avut venituri de 74,7 milioane de dolari iar compania este acum deţinută integral de Florin Talpeş.

Strategia Bitdefender este listarea în viitorul apropiat. 'Prin urmare, în 2017 intenţionăm să atragem în companie un investitor minoritar. Încă nu am decis la ce bursă ne vom lista, dar nu excludem Bursa din Londra', a declarat Florin Talpeş pentru The Sunday Telegraph.

Săptămâna trecută, furnizorul de software Misys şi-a amânat revenirea la bursă, din cauza condiţiilor de pe piaţă, aminteste, in context, agerpres.