Theresa May va discuta "detalii despre acest subiect" cu cei 27 de omologi, a precizat ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.

"Ulterior, va fi dat publicităţii, luni (26 iunie), un document detaliat care va expune liniile directoare ale ofertei noastre, ceea ce cred că va fi o bază bună pentru a obţine un acord", a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier.

Negocierile se vor desfăşura în sesiuni organizate lunar, între 17 iulie şi 9 octombrie, potrivit primelor date stabilite, scrie agerpres.

Au fost desemnate grupuri de lucru, alcătuite din experţi ai celor două părţi, pentru a tratata dosarele cele mai presante: drepturile cetăţenilor, acordul financiar ("sumele de plătit") şi alte "chestiuni apărute din separare", a enumerat Michel Barnier.

Chestiunea delicată a frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord a fost plasată direct sub autoritatea a doi colaboratori apropiaţi ai negociatorilor-şefi.

Priorităţile vor fi abordate cu prilejul fiecărei runde de negocieri, iar limbile în care vor fi purtate discuţiile sunt franceza şi engleza.