''Gazoductul Nord Stream 2 nu contribuie la realizarea obiectivelor unei uniuni a energiei. Dacă va fi, totuşi, construit, trebuie macar să veghem ca el să fie exploatat in mod transparent şi cu respectarea reglementărilor UE'', a explicat vicepreşedintele pentru uniunea energiei al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, relateaza agerpres.

Acest proiect, care divizează europenii, are ca obiectiv dublarea până la finalul lui 2019 a capacităţilor gazoductului Nord Stream 1 şi furnizarea unei cantităţi sporite de gaz rusesc direct în Germania, via Marea Baltică, ocolind Ucraina. Apărat de guvernul de la Berlin, Nord Stream 2 este criticat dur de mai multe ţări din estul Europei, în frunte cu Polonia, care susţin că prin acest proiect se va spori dependenţa energetică a UE faţă de Rusia, pe fondul tensiunii geopolitice între UE şi Moscova generate de conflictul din Ucraina.

Finanţarea Nord Stream 2, evaluată la 9,5 miliarde euro, a fost încheiată la finalul lunii aprilie. Gazprom va fi unic acţionar, iar partenerii săi - concernurile germane Uniper (fostul EON) şi Wintershall, austriac OMV, francez Engie şi britanico-olandez Shell - vor asigura finanţarea a jumătate din proiect, în părţi egale. Astfel, fiecare dintre cele cinci grupuri industriale va contribui cu 950 de milioane de euro.