Sărbătorile se apropie si, odată cu ele, alaiul de bunătăţi specifice: fripturi suculente, droburi realizate dupa reţete care mai de care mai elaborate, cozonaci pufosi si aromaţi. Ca să nu mai vorbim de ouăle rosii consumate în cantitate mare si băuturi. Cu atâtea ispite gastronomice, e mai greu să respecţi o dietă, dar nu imposibil.

După sapte săptămâni de post (pentru cei care l-au ţinut integral), nu te repezi direct în platoul cu antreuri, la ciorba cu mireasmă de leustean sau friptura crocantă si aromată.

Prima grijă ar fi la carnea de miel. Mielul tânăr, sub 9 săptămâni, are carnea toxică si poate produce multe neplăceri. Asa că, după ce mănânci, fă o pauză de câteva ore sau chiar o zi, timp în care ar fi bine să bei foarte multe lichide.

Beneficii

Iată câteva amănunte mai puţin cunoscute despre beneficiile cărnii de miel, motiv pentru care ar trebui să se regăsească pe masa fiecăruia de Paste.

Conţine fier si zinc - acest tip de carne are valori nutriţionale mari, fiind o sursă usor asimilabilă de fier si zinc. O porţie de carne de miel asigură aproximativ 30% din cantitatea din acest mineral de care are nevoie zilnic o persoană. Zincul este esenţial pentru cresterea oaselor, refacerea si cicatrizarea ţesuturilor si pentru întărirea sistemului imunitar.

Bogată în carnitină - Carnea de miel conţine, de asemenea, un aminoacid esenţial, mai rar întâlnit în alte alimente, care are capacitatea de a-i asigura organismului energia de care are nevoie pentru a funcţiona bine.

Indicată în cura de îngrăsare persoanelor subponderale, cu o constituţie slăbită sau care au pierdut foarte multe kilograme din diverse motive - o boală prelungită - li se recomandă introducerea în alimentaţie a cărnii de berbec, însă este important să se consume cantităţi mici, la fiecare masă.

Activitatea organelor interne - carnea de miel este în măsură să îmbunătăţească activitatea splinei si a rinichilor, să înlăture starea generală de slăbiciune, durerile abdominale. De altfel, carnea este o sursă importantă de proteine, ceea ce o face absolut necesară pentru copii si adolescenţi, aflaţi în perioada de crestere. Este un bun hidratant al organismului, alungând starea de oboseală, tratând diabetul. Ficatul de oaie este un tonic hepatic si o sursă de îmbunătăţire a acuităţii vizuale, de tratare a glaucomului si a nictolapiei.

Afrodisiac natural - Pe de altăparte, substanţele nutritive din carnea de miel sau de berbec au capacitatea de a creste capacitatea sexuală a bărbaţilor si de a trata sterilitatea femeilor.

Dezavantaje

Din cauza grăsimii pe care o conţine, carnea de miel nu este recomandată celor care stiu că au un nivel ridicat de colesterol în sânge. Odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de carne consumată trebuie să se reducă si trebuie înlocuită cu alimente de origine vegetală. În plus, carnea nu trebuie asociată cu pâinea, pentru că această combinaţie poate produce probleme de digestie.

Consumul de carne rosie - de vită, de porc, de vânat, de miel - prezintă destule dezavantaje. Carnea rosie nu este rea, doar că nu trebui să consumăm prea multă.

Excesul de carne este asociat cu eliberarea mai multor toxine în organism, cauză a unor boli severe precum guta si cancerul de colon. Cercetătorii au evidenţiat legătura directă între cancerul de pancreas si marii consumatori de carne rosie. Dar se pare că de vină nu este carnea rosie, ci modul de preparare. De fapt, substanţele cancerigene produse în timpul prăjirii sunt cele care suprasolicită pancreasul. Mai mult, carnea care provine de la animale tinere (miel, ied) este mai greu de digerat, din cauza purinelor, reziduuri metabolice toxice pentru organismul uman. Această carne poate fi periculoasă pentru persoanele cu hiperuricemie (crestere a nivelului de acid uric în sânge, care provoacă guta si calculii biliari). Pentru a fi eliminate purinele, când se pregătesc ciorbele, carnea nu se pune de la început în apă, ci abia atunci când a dat în clocot.

Carnea rosie este, de asemenea, bogată în grăsimi saturate si colesterol, ceea ce poate duce la îngrosarea arterelor si la apariţia unor boli de inimă. În timp ce Asociaţia Dietetică Britanică spune că limita acceptată este de 90 de grame pe zi, Agenţia privind standardul alimentelor subliniază faptul că excluderea anumitor tipuri de carne rosie ar fi mai eficientă. Carnea de vită este considerata cea mai nutritivă, urmează apoi cea de porc, iar ultima este carnea de miel, aceasta fiind cea mai grasă.

Prea multă carne rosie poate avea efecte adverse asupra oaselor. Procesul de digestie a proteinelor poate duce la formarea unor „reziduuri” în organism, pe care corpul va trebui să le neutralizeze, folosindu-se de mineralele existente în oase.

Proteina proaspătă din carnea de miel poate provoca si alergii, care apar la 6-12 ore de la consum. Mai expusi sunt copiii si bătrânii. Din acest motiv, Luminiţa Nicolae, medic de familie, avertizează că excesul de consum de miel si ouă poate deveni nociv, recomandând înlocuirea cărnii cu peste. 

Cum trebuie preparata carnea de miel

Nutritionistii sustin ca mielul are un continut scazut de fibre alimentare si recomanda asocierea legumele pentru a preveni constipatia, iar stufatul sau drobul trebuie sa aiba cat mai multa verdeata si orez.

Trebuie sa se evite pe cat posibil prajelile, iar stufatul trebuie sa contina cat mai multe legume. Evitati asocierea carnii de miel cu paine, mamaliga sau paste.