Decizia, luată împreună cu sindicatele şi reprezentanţii angajaţilor din magazine, face parte din noua strategie de dezvoltare a unuia dintre cei mai dinamici angajatori din zona de retail din România, strategie care se bazează pe siguranţa, independenţa şi iniţiativa angajaţilor săi, precizează Carrefour, într-un comunicat citat de agerpres.

Carrefour implementează, totodată, o strategie de creştere, prin extinderea şi diversificarea ofertei, serviciilor, dar şi a infrastructurii de magazine, confirmată şi de semnarea acordului de achiziţie a societăţii Billa România.

'În contextul dinamic şi plin de provocări din piaţa muncii, Carrefour, împreună cu partenerii săi sociali (Sindicatul Salariaţilor din Carrefour / Artima şi Federaţia Sindicatelor din Comerţ), consideră drept prioritară asigurarea unui mediu de lucru stabil, previzibil, echitabil şi competitiv. Creşterile salariale medii, aplicabile începând cu 1 februarie 2016, variază între 16% şi 21 %, în funcţie de strategiile de dezvoltare regională şi sectorială', precizează comunicatul.

Carrefour oferă în continuare salariaţilor săi un pachet semnificativ de beneficii care conţine tichete de masă în valoare brută de aproximativ 197 lei / lună, acordate din prima zi de muncă, asigurare de sănătate, primă de vacanţă, prime de fidelitate, cupoane de magazin pentru sărbătorile de Paşti, Crăciun sau pentru alte evenimente speciale, ajutoare financiare şi zile de concediu suplimentare pentru evenimente deosebite din vieţile angajaţilor.

În divizia hypermarket, creşterea salarială de care vor beneficia 95% dintre angajaţii de bază din magazine s-a realizat prin semnarea unui act adiţional, cu şase luni înainte de expirarea termenilor prezentului contract colectiv de muncă.