Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul 'Restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a ansamblului monument istoric Castel Banffy'. Acesta este situat în satul Răscruci din judeţul Cluj.

"Este vorba despre o investiţie finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, cu o valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de peste 19 milioane lei", se arată în comunicat.

Cu o durată de 42 de luni, proiectul presupune restaurarea acestui obiectiv de patrimoniu, ceea ce va determina creşterea numărului de turişti în zonă şi, implicit, dezvoltarea economică locală.

Castelul de la Răscruci, administrat de Consiliului Judeţean Cluj, face parte din ansamblul arhitectural Bánffy de la Bonţida. Monumentul a fost construit în stil neoclasic eclectic şi este împrejmuit de un domeniu folosit în epocă drept reşedinţă de vară a familiei Banffy. În prezent, castelul se poate vizita la cerere, scrie agerpres.

Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaţionale implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.