Investiţia estimată la 10 milioane de euro se va concretiza în primăvara lui 2017 în peste 200 de locuinţe finisate la cheie, precum şi în spaţii comune protejate pentru viitorii locatari, cu facilităţi precum locuri de parcare, locuri de joacă pentru copii şi afterschool, farmacie, supermarketuri, club de socializare.

Până în prezent a fost rezervat circa 20% din complexul New Residence Bucureşti, ceea ce reprezintă peste trei milioane de euro. Cel mai scump apartament achiziţionat valorează 88.000 euro şi are 3 camere, cu suprafaţă totală de 95 mp, în timp ce locuinţa cea mai ieftină valorează 36.000 euro - o garsonieră cu suprafaţa de 41 mp.

Lucrările de construcţie pentru New Residence Bucureşti, au început în luna iunie a acestui an. Compania British Romanian Investment Partenership /BRIP/ este parte a fondului de investiţii britanic ARDC (UK) Ltd. Prin acest proiect, ARDC (UK) Ltd, asociatul majoritar al BRIP, realizează a doua investiţie imobiliară în Bucureşti, după finalizarea în 2015 a ansamblului New Residence Măgurele - peste 180 de apartamente, patru spaţii comerciale şi opt case de tip individual şi duplex, scrie agerpres.