'Pe santier, lucrările de construcţie ar putea demara la începutul anului viitor', a declarat Putin, aflat in vizita in capitala Ungariei.

În decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks. În virtutea acordului semnat între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului, ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. Ţara vecină este dependentă din punct de vedere energetic de Rusia, de la care primeşte 80% din necesarul de petrol şi 75% din cel de gaze naturale, scrie agerpres.