Oficialul a precizat ca, in cadrul colectivelor de lucru infiintate in acest scop "s-a luat în dezbatere şi ideea de reorganizare a modului de gestiune a impozitului pe venit, în sensul reintroducerii globalizării veniturilor şi impozitării veniturilor globale. Acest lucru nu înseamnă sub nicio formă o nouă taxă sau o nouă formă de impozitare, ci vorbim despre aceeaşi cotă unică, care este 16% astăzi, iar intenţia este ca, începând cu 1 ianuarie 2018, să fie 10% şi care să se aplice la veniturile globalizate, să se aplice la toate veniturile indiferent de sursa lor provenienţă", a subliniat Ştefan.

Ministrul de Finanţe a adăugat că numai într-un astfel de sistem de impozitare poate fi introdus "mecanismul de deduceri fiscale despre care vorbim şi ne-am angajat prin programul de guvernare". "Deci, pentru ca să se poată deduce din baza de impozitare sumele pe care cei care realizează venituri le consumă pentru fonduri, scheme de pensii private, pentru sisteme de asigurare de sănătate, pentru abonamente de sănătate, pentru studiile şcolare ale copiilor, toată lista de deductibilităţi care este deja publică, pentru a putea fi operabilă o astfel de schemă este necesară globalizarea veniturilor", a explicat Ştefan.

El a dat şi un exemplu concret. "Mai exact, dacă un salariat realizează venitul principal dintr-o relaţie de angajare, bineînţeles că în fiecare lună va fi impozitat cu cota de 10% pe venitul principal realizat din salariu, dar, la sfârşitul anului, până în luna mai anul următor va trebui să dea o declaraţie fiscală, în legătură cu toate veniturile realizate. Pe baza acestei declaraţii fiscale se va face o regularizare. Se vor lua în calcul atunci şi toate deductibilităţile, se va stabili dacă acel contribuabil va trebui să mai plătească la Fisc sau dacă, nu cumva, Fiscul trebuie să-i returneze. (...) Acest sistem a funcţionat până în 2005, din 2005 - 2006 s-a renunţat la globalizarea veniturilor. Deci, vrem să reintroducem, nu e vorba de alte taxe, nu e vorba de alte impozite, e vorba de o altă manieră de a gestiona impozitul pe venit care să includă în baza de impozitare toate veniturile, indiferent de sursa de realizare a lor şi care să facă posibil ca din baza de impozitare să se elimine toate deductibilităţile fiscale", a spus Ştefan.

Ministrul a adăugat că un astfel de sistem de deductibilităţi ar permite stimularea anumitor sectoare de activitate, precum sistemele de pensii private, asigurări private de sănătate, programele educaţionale, îmbunătăţirea confortului termic al locuinţelor. "Şi, de ce nu, se poate merge mai departe până la a determina un anume comportament al cetăţenilor în relaţia cu comercianţii, astfel încât (...) la sfârşit de an dacă faci dovada că ai adus bonuri fiscale de un anume volum să beneficiezi de o anume sumă de deductibilă la calculul pe venit", a afirmat el.

Ştefan a precizat că discuţiile privind aceste modificări la Codul fiscal sunt în fază iniţială, la nivel de draft de proiect. "Discuţia abia a început, sperăm, în foarte scurt timp, să dăm o formă finală care va deveni publică. Pe marginea ei vom face toate comentariile, consultările care sunt necesare", a spus Viorel Ştefan. Ministrul a subliniat că mecanismul de globalizare a veniturilor nu va putea funcţiona fără o asistenţă de specialitate.

"Şi atunci, vom introduce şi vom promova instituţia consultantului fiscal, dar nu un consultant fiscal pe care contribuabilul să-l angajeze. Statul îşi asumă această obligaţie de a angaja consultanţi fiscali care să-şi ofere servicii în mod gratuit tuturor contribuabililor care vor trebui să facă această declaraţie de impozit pe venitul global", a menţionat Ştefan.

Întrebat de unde se va găsi un număr suficient de consultanţi fiscali pentru milioanele de contribuabili, el a spus că o parte dintre ei vor proveni din cadrul ANAF, iar ceilalţi din rândul corpurilor profesionale în domeniu. Ministrul a precizat că, în acelaşi context, a apărut necesitatea introducerii noţiunii de "gospodărie recunoscută fiscal".

"Ce înseamnă? Că dacă un grup de persoane, câteva persoane, indiferent că-i leagă o relaţie de rudenie sau nu, gospodăresc împreună, deci îşi constituie un patrimoniu comun, atunci se înregistrează ca atare la Fisc, Fiscul are evidenţa gospodăriilor şi atunci când se face calculul de impozit pe venitul global se are în vedere ca subiect de impunere gospodăria administrată fiscal. Altminteri, se poate întâmpla, într-o familie, într-o astfel de gospodărie să existe cineva cu venit foarte mare, cineva fără venituri sau venituri foarte mici. Şi atunci echitabil este ca judecata să se facă pe media veniturilor realizate de membrii unei astfel de gospodării", a declarat Ştefan.

Ministrul a confirmat că, într-un draft al proiectului, la capitolul privind impozitul global pe gospodărie apare informaţia potrivit căreia în situaţia în care valoarea veniturilor este mai mică decât cheltuielile decontate, ANAF va aloca 1.200 de lei per copil. "Aşa scrie în draft şi aşa este. Atunci când nu apar sume suplimentare de regularizare este o cheie de rambursare către contribuabil, aceşti 1.200 de lei pentru fiecare copil", a afirmat Ştefan.

Ministrul a mai spus că discuţiile nu iau în calcul cota progresivă de impozitare. "Cota progresivă, nu, există cota unică 10% şi există o facilitate cu 0% pentru veniturile sub 2.000 de lei. (...) În loc de 16%, e 10%, pentru orice venit, de la 1 ianuarie 2018", a conchis Ştefan, citat de agerpres.