"Pentru prima data, in ultimele luni, am vazut o normalitate dupa intalnirea lui Trump cu Putin, care s-a prelungit mai bine de doua ore si jumatate. Asta vrem din partea presedintelui nostru", a comentat CNN. In privinta discutiilor propriu-zise, presa internationala le-a catalogat drept o victorie a sefului statului rus.

Intr-un articol pe aceasta tema, cotidianul The New York Times a notat, printre altele, ca, "la intrevederea cu Putin, Trump a ridicat problema amestecului Rusiei in alegerile americane din noiembrie anul trecut, pentru a dezbate direct acest subiect care a provocat atata agitatie la Casa Alba". Dar dupa un scurt schimb de vorbe, "presedintii s-au angajat intr-o discutie despre cum ar putea lucra impreuna, inclusiv in lupta impotriva atacurilor cibernetice sau in eforturile de solutionare a conflictului din Siria", a adaugat publicatia ciatata.

In opinia CNN, Vladimir Putin, care a vorbit cu Angela Merkel in germana, stapaneste foarte bine toate detaliile si faptele, demonstrand tututor "cine este seful". "I-a jucat pe toti la aceste intrevederi", a recunoscut comentatorul CNN. In ceea ce-i priveste pe protagonisti, Donald Trump a calificat drept "formidabila" prima intalnire cu Putin. "A fost o discutile lunga. S-au adunat multe chestiuni - Ucraina, Siria si alte probleme, unele de natura bilaterala", a completat liderul de la Kremlin. 

Facand un bilant al intrevederii celor doi presedinti, ministrii de externe american si rus, Rex Tillerson si Serghei Lavrov, au evocat, in primul rand, ajungerea la un acord privind incetarea focului in zonele din nord-vestul Siriei. In al doilea rand, Washington si Moscova s-au inteles in privinta infiintarii unul canal bilateral de comunicare in legatura cu Ucraina.

A treia tema de dezbateri a vizat securitatea cibernetica, domeniu de care se va ocupa un grup special de lucru format din specialisti americani si rusi. In context, Putin l-a asigurat pe Trump ca Moscova nu s-a amestecat in alegerile prezidentiale din noiembrie anul trecut.