"Ceea ce îşi propune actualul Guvern, inclusiv Ministerul Energiei, este ca România să devină un jucător regional atât pe producţia şi vânzarea de energie electrică, cât şi pe producţia şi vânzarea de gaze, în mod special. Şi spun acest lucru pentru că, într-adevăr, şi pentru noi, negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 cu chinezii trebuie să se finalizeze în acest an", a precizat oficialul roman.

Potrivit spuselor sale, "sunt anumite pretenţii şi din partea companiei chineze, dar şi unele lucruri pe care şi noi le putem accepta, pentru că se creează o societate mixtă în care să ne asigurăm ca acest proiect să meargă bine. În luna iunie vom mai avea o întâlnire cu dumnealor, pentru a pune la punct ce am punctat la întâlnirea din februarie. Noi spunem că, în mare parte, am găsit soluţii şi am vrea să le propunem părţii chineze să vedem dacă le agreează. Acolo avem şi o altă problemă: e foarte bine că vorbim despre extinderea reactoarelor 3 şi 4, dar trebuie să vorbim şi despre retubarea reactoarelor 1 şi 2, pentru că mai au puţin şi ajung la 30 de ani de producţie, de existenţă şi noi încă nu suntem pregătiţi, din păcate, să facem această retubare', a afirmat Petcu.

Ministrul Energiei a susţinut, totodată, faptul că este nemulţumit de conducerea Nuclearelectrica, întrucât pentru proiectul de retubare încă se lucrează la un studiu de fezabilitate. "Dacă Guvernul actual nu intervenea la timp, exista riscul ca România să piardă ciclul integrat de producţie a energiei electrice pe bază de combustibil nuclear. Decizia din decembrie 2015 de a rezilia contractul de furnizare a celor de la CNU (Compania Naţională a Uraniului) de octoxid, materia primă prin care se produce energia nucleară, către SNN pe nişte considerente spuse de Curtea de Conturi, vulnerabilizează foarte mult producţia de energie electrică pe bază de combustibil nuclear", a explicat Petcu.

In ceea ce priveste CNU, s-au făcut eforturi pentru deblocarea unei tranşe din ajutorul aprobat de Comisia Europeană şi să evite, astfel, intrarea societăţii în incapacitate de plată sau în insolvenţă. In cazul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) există o problemă, iar pentru rezolvarea acesteia s-a aprobat în Guvern crearea Autorităţii de gestionarea a apei grele care să se ocupe de rezervele acestui combustibil.

Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiţii prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual. Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.