Într-o convorbire telefonică, Xi i-a transmis lui Trump că singura alegere pentru China şi SUA ar fi cooperarea. "Alegerile prezidenţiale s-au terminat în SUA şi acum ne aflăm într-un moment cheie. Noi, de partea chineză, urmărim cu mare interes situaţia. Suntem acum în perioada de tranziţie", a spus Xi.

"În general, ne-ar plăcea să vedem o relaţie care avansează între SUA şi China de o manieră stabilă şi sustenabilă", a adaugat şeful statului chinez.

Intre timp, Casa Albă şi-a reafirmat angajamentul faţă de politica unei singure Chine, după ce echipa lui Donald Trump a anunţat că preşedintele ales a vorbit la telefon cu preşedintele Taiwanului, o iniţiativă fără precedent din 1979, de la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două părţi.

"Nu s-a schimbat nimic. Rămânem consecvenţi politicii unei singure Chine", a spus Emily Horne, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională (NSC). In virtutea dreptului la replica, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat ca discutia telefonica purtata de lidera taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele ales al SUA este 'o manveră a Taiwanului' care nu va submina consensul internaţional privind 'o singură Chină'.

'Principiul unei Chine unice este piatra de temelie a unei dezvoltări sânătoase a relaţiilor diplomatice chino-americane şi nu dorim ca ceva să altereze sau să dizolve acest fundament politic', a subliniat şeful diplomaţiei chineze.