Wang Xiaolin, directorul general adjunct al Administraţiei naţionale a energiei, a informat că China pregăteşte liniile directoare pentru a crea 10 noi companii gigantice fiecare cu o capacitate anuală de producţie de peste 100 milioane de tone de cărbune. Publicaţia China Daily precizează că în prezent China are deja şase firme de cărbune cu o capacitate de producţie de peste 100 milioane de tone.

Asociaţia companiilor de producţie şi distribuţie de cărbune din China susţine că noile linii directoare vor obliga regiunile unde se practică mineritul de cărbune să consolideze minele mici pe parcusul următorilor doi an şi să închidă acele mine care nu vor fi restructurate. Asociaţia estimează de asemenea că marile companii de stat din sectorul minier, inclusiv gigantul Shenhua Group, cel mai mare producător de cărbune din China, vor trece printr-un proces de restructurare.

În prezent, China trece printr-un program destinat reducerii excelentului de producţie din sectorul cărbunelui şi are drept obiectiv eliminarea unor capacităţi de producţie de cel puţin 500 milioane de tone până la finele deceniului, urmând ca minele mici să fie închise sau consolidate. Numai până la finele acestui an China ar urma să elimine capacităţi de producţie a cărbunelui de cel puţin 150 de milioane de tone, iar această campanie a dus la creşterea preţului cărbunelui cu peste 25% de la începutul anului, scrie agerpres.