Numit "Insight", telescopul va permite oamenilor de ştiinţă chinezi să studieze câmpurile magnetice şi interiorul pulsarilor, să înţeleagă mai bine evoluţia găurilor negre.

Un pulsar este o stea cu neutroni care emite o rază electromagnetică intensă într-o direcţie dată, ca un far. O gaură neagră este un obiect supermasiv din care nici măcar lumina nu poate scăpa, cu o forţă de gravitaţie fenomenală.

Cercetatorii chinezi spera, de asemenea ca afle, cu ajutorul noului instrument, cum pot fi utilizaţi pulsarii în navigaţia spaţială. "Insight ar urma să ducă la progrese în dezvoltarea astronomiei spaţiale şi la ameliorarea tehnologiilor chineze de detecţie cu raze X", a comentat agentia oficiala de presa Xinhua.

China investeşte miliarde de euro în programe spaţiale pentru a încerca să ajungă din urmă Europa şi SUA. De altfel, Beijing a lansat in aprilie prima navă cargou spre un laborator spaţial, bornă crucială în stabilirea unei staţii spaţiale locuite în orizontul lui 2022. In acest context, China a inaugurat recent "Palatul lunar", un laborator terestru care simulează mediul de pe Lună. Studenţii voluntari vor petrece în acest laborator 365 de zile, o etapă pe drumul realizării ambiţiei Beijingului de a trimite oameni pe statelitul naturale al Pamantului.