"Biroul Operativ al CNSLR - Frăţia, în conformitate cu hotărârea Consiliului Naţional din data de 30 octombrie 2017, a decis începerea procedurilor în vederea declanşării grevei generale în economia naţională pentru următoarele nemulţumiri ale salariaţilor: scăderea tuturor salariilor, în principal în mediul privat, şi pierderea de locuri de muncă generate de modificările Codului fiscal prin care se transferă plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat; imposibilitatea negocierilor sectoriale şi intersectoriale ce generează lipsa unei protecţii reale ale angajaţilor, în forma actuală a Legii 62/2011; întârzierea nejustificată a acordării drepturilor salariale pentru angajaţii unor unităţi publice de asistenţă socială şi medico-socială de peste 43 luni", se menţionează într-un comunicat al confederaţiei.

Potrivit sursei citate, greva generală va fi susţinută în următoarele sectoare de activitate: energie, petrol şi gaze, chimie, petrochimie, comunicaţii, transporturi, lemn şi mobilă, textile şi pielărie, agricultură, sănătate, învăţământ, administraţie publică şi asistenţă socială.
"După strângerea semnăturilor celor 500.000 de salariaţi din cadrul confederaţiei noastre, vom decide data declanşării grevei generale", se precizează în comunicat.

Contribuţiile sociale vor trece de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). "Nivelul contribuţiilor scade cu 2 puncte procentuale, astfel că din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat", informează ministerul, într-un comunicat, citat de agerpres.

Potrivit acestuia, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

Ministerul mai arată că acestea din urmă vor fi cuprinse într-o singură contribuţie, care se va numi contribuţie asiguratorie pentru muncă.