De asemenea, peste jumătate din companiile participante la sondaj au mai puţin de 50 de aplicanţi. "Doar 7% dintre companii au până la 200 de candidaţi pentru o poziţie deschisă, iar 9% au peste 250 de candidaţi, acestea fiind majoritatea companii mari şi foarte mari. Cu toate acestea, şi oferta de candidaţi din piaţă, în ansamblu, a scăzut în ultimii câţiva ani, observă 77% dintre companiile respondente, în timp ce 5% consideră că a stagnat sau, respectiv, că a crescut uşor", potrivit studiului realizat de eJobs.

Studiul mai arată că procesele de recrutare au devenit prea lungi dar şi mai dificile faţă de acum doi ani. "Ca urmare, procesele de recrutare au devenit prea lungi, susţin 47% dintre companii, şi în acelaşi timp mai dificile faţă de acum 2 ani (42%). Timpul de recrutare pentru poziţiile deschise este cuprins, pentru aproape jumătate dintre respondenţi, între 30 şi 60 de zile, iar 14% spun că reuşesc să angajeze după 90 de zile sau chiar mai mult. O treime dintre companii, în special dintre cele mici şi mijlocii, declară că procesul de recrutare nu depăşeşte 30 de zile, şi numai 5% ocupă o poziţie în mai puţin de două săptămâni", potrivit studiului.

Totodată, circa 93% din companii folosesc platformele de recrutare online, precum eJobs. "Atunci când încep procesul de recrutare pentru o nouă poziţie, companiile mizează în principal pe platformele de recrutare online cum este eJobs (93%), pe recomandările venite din cadrul echipei existente (67%), pe reţelele de socializare (40%), dar şi pe aplicările directe, pe site-ul companiei (26%). Cu toate acestea, pentru a găsi candidaţi valoroşi, companiile au început să diversifice tot mai mult metodele de atragere a acestora", potrivit textului.

De asemenea, în studiu se menţionează că cei mai greu de recrutat sunt candidaţii pentru poziţii de muncitori calificaţi (37%), specialişti IT (26%) sau specialişti în vânzări, iar pe cealaltă parte, managerii, contabilii sau specialiştii în finanţe-bănci sunt categoriile ce pun cele mai mici dificultăţi recrutorilor. În ceea ce priveşte procesul de recrutare al unui nou angajat, angajatorii plasează abilităţile profesionale în topul celor mai convingătoare aspecte (60%), urmat de pasiunea în domeniu (44%) şi nivelul de implicare în activitatea de zi cu zi (40%).

Candidaţii consideră că abilităţile lor profesionale reprezintă cel mai mare atu (58%), urmate de experienţa acumulată în câmpul muncii (54%) şi de nivelul de implicare în activitatea de zi cu zi (52%). Studiul relevă că jumătate dintre respondenţi nu şi-ar schimba o carieră care le place şi îi face fericiţi doar pentru bani.

Documentul mai arată că devin tot mai necesare programele de retenţie a talentelor. "Chiar dacă, la nivel declarativ, 89% dintre angajaţii români şi-ar dori un nou loc de muncă, nu toţi se şi află într-un proces activ de căutare. Mai degrabă, s-ar putea spune că sunt deschişi oricăror oportunităţi profesionale care să întrunească setul de criterii şi aşteptări pe care le au de la un job. Cert, însă, este faptul că aceşti 89% dintre angajaţi pot în orice moment să facă o schimbare de carieră, iar acesta este un indiciu şi un semnal de alarmă foarte important pentru angajatori în ceea ce priveşte echipa actuală, devenind astfel tot mai necesare programele complexe de retenţie a talentelor, dar în acelaşi timp o veste bună pentru angajatorii interesaţi să atragă candidaţi valoroşi în viitor", a declarat Bogdan Badea, Head of Sales în cadrul eJobs, scrie agerpres.