În urmă cu zece ani, în 2003, comuna botoşăneană Copălău găzduia pentru prima dată „Festivalul usturoiului”. O manifestare locală organizată de actorul Mihai Mălaimare, care s-a născut în această localitate. „Festivalul usturoiului” era exact ce ar putea să sugereze numele: un mod de a promova la nivel naţional ceea ce ştiau mai bine să facă oamenii locului – să cultive usturoi. În vremurile bune, circa 200.000 de români participau la acest festival. Anul trecut însă, festivalul nu a mai fost organizat şi nici nu sunt şanse să mai fie reluat curând. Coincidenţă, tot anul trecut Copălăul a pierdut şi poziţia de lider al producţiei naţionale de usturoi. Virtualul trofeu nu a plecat însă prea departe.


Un alt botoşănean a investit într-o plantaţie de câteva zeci de hectare de usturoi, la nici 50 de kilometri de fosta „patrie a usturoiului”. Dacă localnicii din Copălău cultivau usturoiul după cum ştiau ei de la părinţi şi bunici, tânărul antreprenor Gabriel Apetrei, administratorul Poieniţa Agrotur Suliţa (judeţul Botoşani) a aplicat metode moderne. Poate că acesta este motivul pentru care, în mai puţin de trei ani, a reuşit să depăşească ca nivel de producţie tot ceea ce se realiza într-o comună întreagă.

De ce nu găsim usturoi românesc
După câţiva ani de muncă prin Spania şi Italia, în agricultură, Gabriel Apetrei a adunat ceva bani şi, împreună cu fraţii lui, a început o afacere acasă. Asta se întâmpla în 2010, când a cultivat cu usturoi primele zece hectare de teren în  Dracşani-Suliţa. Motivul pentru care a ales să se îndrepte spre această cultură şi nu altceva este un secret de natură statistică: doar 5% din usturoiul care se consumă în România este producţie autohtonă, restul fiind importat din Ungaria, Turcia sau China. Cu o asemenea informaţie, pentru Gabriel Apetrei a fost limpede că viitorul lui sună (şi miroase) bine.

„Vrem să ajungem la o suprafaţă cultivată cu usturoi de 100 de hectare pentru a putea pătrunde pe piaţa hipermarketurilor”, spune antreprenorul botoşănean. Şi acest plan poate fi realizat doar prin investiţii, care nu au fost mici. În principiu, să cultivi usturoi pe un hectar de teren nu este foarte costisitor – lucrările de pregătire a terenului, însămânţare, întreţinere şi recoltare sunt de circa 4.000 de euro -, dar Gabriel Apetrei a considerat că este oportun să investească în utilaje chiar din prima fază a construcţiei acestui busines. A contactat un mare producător european de echipamente agricole şi a cumpărat cele mai moderne utilaje pentru cultivarea şi recoltarea usturoiului. „Suntem singurii din ţară care avem asemenea utilaje”, spune cu mândrie Gabriel Apetrei.

Suma investită de botoşănean în fermă este de ordinul sutelor de mii de euro, iar cea mai dificilă etapă a fost comasarea terenurilor. O mai veche problemă a agriculturii româneşti, fărâmiţarea excesivă a proprietăţii terenurilor agricole, este o piedică serioasă pentru cei care vor să investească în cultivarea plantelor de orice fel. Asta pentru că cheltuielile cu aratul, semănatul şi celelalte lucrări de întreţinere sunt mai mari şi durează mai mult în situaţia în care se cultivă pe parcele mici. În paralel, fraţii Apetrei i-au încurajat pe toţi sătenii din zonă să cultive usturoi. Motivul?

„Dacă avem producţie mare putem negocia altfel nu doar intrarea în super marketuri şi hipermarketuri, ci şi preţul de vânzare. Îmi doresc să fie din ce în ce mai mulţi oameni care să cultive usturoi în zona noastră, pentru a avea producţie cât mai mare, pentru că piaţa cere mult şi deocamdată nu se poate acoperi această cerere”, spune Gabriel Apetrei.

Iar preţul usturoiului nu este deloc mic. Pentru livrări către distribuitori se încasează între unu şi doi euro pe kilogram, în funcţie de cantităţile de usturoi de pe piaţă. „Dar când avem producţia mică preţul este mare, iar când producţia creşte şi preţul scade oricum se câştigă la fel de mult, pentru că volumele realizate sunt mai mari”, explică botoşăneanul. Un calcul privind rentabilitatea la hectar a culturii de usturoi arată că după ce se investesc 4.000 de euro pe an se obţine o recoltă care se vinde cu 8-9.000 de euro, adică un randament de 100% sau chiar mai mare. „Usturoiul reprezintă una dintre cele mai profitabile culturi”, concluzionează Gabriel Apetrei.

Şofran sau muştar?
Totuşi, există culturi care pot avea randamente net superioare usturoiului. Un exemplu l-ar putea constitui şofranul, „regina condimentelor”. Cultivat din Spania până în India, şofranul este, alături de trufe, cel mai scump condiment din lume. Un kilogram de şofran uscat se vinde cu 400 de euro sau chiar mai mult, în funcţie de calitate şi provenienţă. Şofranul din Kashmir este considerat cel mai bun şi se vinde chiar şi cu 800 de euro pe kilogram. Preţul mare este dat de modul în care se recoltează: sunt adunate manual pistilurile de la o floare înrudită cu brânduşa de pe la noi. Sunt necesare între 100.000 şi 150.000 de flori pentru a obţine un kilogram de condiment.

Şofranul este cultivat şi în România, deşi în ultimii ani mai mulţi agricultori au renunţat la plantaţii. Un exemplu este omul de afaceri Ştefan Poienaru, care administrează circa 17.000 de hectare de teren agricol în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Deşi la un moment dat avea o plantaţie de 20 de hectare de şofran şi 400 de hectare de coriandru, a renunţat în urmă cu câţiva ani să cultive aceste plante. „De la producător la vânzătorul final sunt cel puţin doi intermediari care ridică suficient de mult preţul ca această cultură să fie nerentabilă”, spune Ştefan Poienaru. El mai spune că un astfel de tip de cultură este potrivită mai degrabă ca o afacere antreprenorială, de familie, şi nu ca parte a unui holding agricol de mari dimensiuni - şi acesta este un alt motiv pentru care nu a mai plantat condimente în ultimii ani.

Dar cum nu toate condimentele au acelaşi gust, tot aşa nici ca business nu seamănă şofranul cu muştarul. În 2013, cine are la vânzare seminţe de muştar poate spune că a dat lovitura. Pe piaţa internaţională, preţul seminţelor de muştar s-a dublat de câteva ori în a doua parte a anului 2012, pentru că seceta din Europa a distrus cea mai mare parte a culturilor.
Dacă în primele luni ale anului 2012 boabele de muştar se vindeau cu un leu sau chiar mai puţin de un leu pe kilogram, în luna decembrie s-a ajuns şi la 4 lei. Agricultorii români nu au mai pus în 2012 la fel de mult muştar ca în anii precedenţi, pentru că preţul de achiziţie era destul de mic. Astfel, s-a creat un gol în piaţă, care, coroborat cu seceta din Europa, a dus la o explozie a preţurilor de achiziţie. Interesant este că aproape a devenit o regulă în piaţă ca o dată la patru-cinci ani să fie cerere mare la un anumit produs, şi nu doar la noi, ci şi la nivel internaţional, datorită dezechilibrării suprafeţelor cultivate.

Muştarul este unul dintre condimentele ieftin de cultivat (circa 500 de euro pentru înfiinţarea şi întreţinerea unei plantaţii de un hectar), însă veniturile obţinute din vânzarea recoltei fluctuează de la un an la altul din motivele arătate - iar o asemenea lipsă de predictibilitate este evitată, în general, de agricultori. De formaţie inginer agronom, Ştefan Poienaru spune că alte condimente nu prea se mai cultivă în România mileniului trei. Poate şi datorită importurilor masive din Asia, acolo unde, pe lângă faptul că plantele aromatice şi condimentele cresc în mediul lor natural, iar culturile sunt vechi de sute de ani, și costurile de manufacturare sunt mai mici decât în Europa. Alte condimente scumpe şi căutate în toată lumea sunt wasabi şi vanilia, urmate de cardamom. Însă acestea nu cresc în România, fiind plante tropicale.

Aşa că, până când fie clima de la noi va deveni tropicală, fie bioingineria va reuşi să le aclimatizeze, întreprinzătorii românii sunt nevoiţi să se limiteze la muştar sau usturoi.

CONDIMENTELE NU PREA SUNT PE PLACUL AGRICULTORILOR ROMÂNI
Subvenţii în creştere

Culturile de condimente şi plante aromatice sunt subvenţionate de stat cu 170 de euro la hectar. Cuantumul acestei subvenţii creşte în fiecare an (în 2012 subvenţia a fost de 140 de euro la hectar), conform unul calendar agreat cu Uniunea Europeană.

Suprafeţe mici
Mult sub 1% din suprafaţa agricolă a României este cultivată cu plante aromatice și condimente. În ultimii ani s-au dezvoltat mai multe ferme de acest tip (trufe, usturoi, lavandă), însă suprafeţele sunt nesemnificative raportat la cele circa 8 milioane de hectare de teren agricol ale României. În total, suprafeţele cultivate cu condimente sunt în jurul a 1.000 de hectare.

Condiţii climatice
Cele mai multe condimente şi plante aromatice nu au condiţii bune de dezvoltare pe teritoriul României. Din acest motiv, plantaţiile existente se rezumă la câteva astfel de culturi. Cele mai numeroase sunt cele de muştar (peste
jumătate din total).  Usturoiul asigură cel mai bun randament al investiției la hectar.

Cultura Investiţie Încasări
Usturoi 4.000 8-9.000
Şofran 10-12.000 10-16.000
Muştar 500 600-2.000