Întrebată cum poate Comisia Europeană să combată corupția și birocrație, două dintre motivele pentru care România are o rată mică de absorbție, Corina Crețu a declarat că, din punctul său de vedere nu acestea sunt motivele, mai ales că există ”o toleranță zero la corupție”.

”Multe țări au o mulțime de probleme în prima etapă a folosirii fondurilor și majoritatea vin din faptul că nu cunosc regulile”, a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, într-o conferință de presă din cadrul Open Days 2015.

La nivel european rata erorilor în cheltuirea fondurilor este de 6,9 dintre care doar 0,5 sunt fraude. Restul erorilor sunt cauzate de sistemele de achiziții publice și de ”slăbiciunile” administrative. ”Și în  România există problema achizițiilor publice. Am vorbit cu toate ministerele să se facă corecțiile necesare, inclusiv în legislație, și sunt foarte încrezătoare că pentru următoarea programare bugetară vor fi trase niște învățăminte”,  a spus Corina Crețu.

Comisarul european a precizat că cele opt țări, care la preluarea mandatului său, aveau o rată de absorbție cu mult sub 60%, au făcut progrese, ajutate și de echipele de lucru pe care le-a stabilit, dar ”mai sunt multe de făcut”.

”Cel mai important e să câștige experiență în folosirea fondurilor, nu cred că problema cea mai mare e corupția. Problema e ceva ce nu poate fi numărat, contabilizat în bani: capacitatea administrativă, care este foarte slabă”, a precizat Crețu.

Nu se poate guverna de la Bruxelles
O altă problemă, întâlnită la toate aceste țări, este schimbarea experților din motive politice.

”Sunt politici complicate, trebuie să știi regulile, toate au legătură: transport, mediu etc, avem reguli, nu avem culori politice în ceea ce privește politica regională”, a spus comisarul european.”Cred că trebuie să avansăm, să lăsăm deoparte bătăliile politice și să înțelegem că politica regională este pentru oameni. În Europa și la Bruxelles este mai puțin important cine este vinovat pentru această rată mică de absorbție, cel mai important este că România, nu stânga, nu dreapta, pierde o mulțime de bani”, a declarat Corina Crețu, adăugând că aceasta este lecția care trebuie trasă din perioada de programare 2007-2013.

Comisarul a mai spus că într-un singur an au existat 30 de întâlniri între CE și autorități naționale și locale pentru a discuta problemele existente, dar a atras atenția că nu se poate guverna de la Bruxelles: ”implementarea este sută la sută problema statelor membre”.