Andive, busuioc şi oregano, cătină, lavandă sau trufe. Culturi aşa-zis exotice, care însă încep să prindă şi pe la noi. Particularitatea lor este că pe suprafeţe de teren mici, de un hectar, dau randamente foarte bune, incomparabil mai bune faţă de clasicele culturi de grâu, porumb sau cartofi.

Imaginea agricultorului român care însămânţează hectare întregi cu grâu şi porumb ar putea să se schimbe. Mai toţi îşi dau seama că nu fac mare lucru cu aceste culturi - producţia abia ajunge pentru autoconsum, iar de vândut oamenii vând cât să poată înfiinţa o nouă cultură. Puţini sunt cei care caută să se diferenţieze prin tipul de cultură. Dar sunt.

CĂTINA CARE VALOREAZĂ MII DE EURO


Specialist în pomicultură cu o experienţă de 35 de ani, Alexandru Vulpe a început să se intereseze de cătină încă de pe vremea când era student. „Am văzut toată cătina din România. Am luat mii de plante la analiză, din care au rămas 300. O mare parte dintre acestea n-au răspuns la tehnologie, iar în final am rămas cu cinci soiuri”, povesteşte Alexandru Vulpe, care ulterior şi-a brevetat soiurile. În 2008 a înfiinţat lângă Arad prima fermă pilot unde au fost cultivate cele cinci soiuri de cătină selectate. Pe o suprafaţă de 32 hectare desfăşoară activităţi de ameliorare, are o pepinieră, iar pe 15 hectare cultivă cătină pentru comercializare. În fiecare an exportă fructele de cătină în special în Germania şi obţine 1,7-1,9 euro pe kilogram. Ca o paranteză, cătina este un bun antioxidant şi conţine de două ori mai multă vitamina C decât măceşul şi de zece ori mai mult decât citricele.

Acesta pare să fie un business pentru oricine are măcar un hectar de teren, dar şi ceva disponibilitate de a investi atât bani, cât şi muncă. Costurile pentru plantarea unui hectar de cătină sunt de 2.500-2.700 de euro. La intrarea pe rod, care are loc în anul al treilea, se ajunge însă la cheltuieli de aproximativ 6.000 de euro. În primul an de producţie, dacă plantele sunt bine întreţinute, se obţin 12-15 tone de fructe de pe un singur hectar. Se poate ajunge însă şi la 20 de tone la hectar în următorii ani. Producţia maximă este obţinută în anul şapte, iar perioada de producţie este de până la 25 de ani.

„Cătina este cea mai profitabilă cultură pomicolă din zona temperată a României”, susţine Alexandru Vulpe. Planta este rezistentă la medii excesiv de ploioase sau uscate - cu condiţia să fie irigată periodic - şi răspunde bine la tehnologia de cultură. Dar partea cu adevărat frumoasă vine când se văd cifrele de venituri şi cheltuieli. De exemplu, cercetătorul arădean spune că veniturile pot ajunge şi la 20.000 euro de la un singur hectar cultivat cu această plantă. Din această sumă, aproape jumătate reprezintă cheltuieli, dar tot rămâne un profit substanţial. Însă cine vrea un business de acest tip trebuie să aibă răbdare: investiţia într-un hectar de cătină se amortizează după 7-8 ani.

Afacerea cu cătină este la început în România, însă ţările europene au pieţe care absorb cantităţi uriaşe din aceste fructe. În prezent, la noi sunt doar câteva sute de hectare cultivate cu cătină, iar marele avantaj al românilor care sunt interesaţi de acest tip de afacere este faptul că specialistul arădean livrează plantele pentru însămânţare. Asta înseamnă că soiurile sunt deja testate în clima şi pe solul românesc. Şi businessul pare că începe să prindă. De exemplu, Alexandru Vulpe a furnizat fermierilor români în 2012 puiet pentru plantarea a 300 de hectare de cătină.

GRÂUL, CEA MAI RĂSPÂNDITĂ CULTURĂ


În România există 8,3 milioane de hectare de teren arabil. Aproximativ 3 milioane de hectare se cultivă în fiecare an cu grâu, iar alte 2 milioane de hectare cu porumb. Conform unui studiu realizat anul trecut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alte 300.000 de hectare sunt reprezentate de culturile permanente (viţă-de-vie, livezi etc.). Aproape 900.000 de hectare nu sunt cultivate anual. Diferenţa de 2,1 milioane de hectare este cultivată cu rapiţă, floarea-soarelui, cartofi, legume, dar şi lavandă, zmeură, cătină sau alte culturi „exotice”.

Pentru fiecare hectar cultivat, statul român acordă subvenţii, fie direct, fie din bugetul Uniunii Europene. În general, subvenţia la hectar este de 150-200 de euro anual, cu diferite excepţii. Iar marii cultivatori pot încasa milioane de euro în fiecare an numai din subvenţii. Un exemplu ar putea fi omul de afaceri Adrian Porumboiu, care cultivă anual circa 55.000 de hectare, din care 25.000 de hectare cu grâu. În cazul său, subvenţia poate ajunge la 10 milioane de euro.



LAVANDĂ DE OCNA MUREŞ

Dar nu trebuie să fii neapărat cercetător să observi ce se întâmplă în piaţă. Franţa, producătorul tradiţional de lavandă, este din ce în ce mai puţin competitivă, din cauza costurilor mari. Regiunea Provence şi-a redus ponderea în producţia mondială de la două treimi la jumătate în ultimii zece ani. Oportunitatea a fost văzută într-o primă fază de chinezi, care au cultivat câteva mii de hectare de lavandă (Franţa avea în vremurile bune circa 20.000 de hectare), dar şi de fermieri din Europa de Est. Un exemplu este Ioan Iakob din Ocna Mureş (judeţul Alba). În 2009, a plantat 1,74 hectare de lavandă în apropiere de Ocna Mureş, după ce în anii anteriori a cultivat pe aceeaşi suprafaţă plante tradiţionale ca porumbul sau orzoaica.

„Nu făceam mare lucru cu porumbul, aşa că am căutat să pun altceva pe pământ”, spune Ioan Iakob. A investit peste 10.000 de euro pentru a planta lavandă pe acest teren (un butaş se vinde cu circa 2 lei, iar pentru plantarea unui hectar de lavandă sunt necesari 16-18.000 de butaşi). Primul an este cel mai dificil, pentru că plantele sunt năpădite de buruieni dacă sunt lăsate la voia întâmplării.

„Am curăţat de cinci sau şase ori în primul an, iar dacă treci de primul an, după aceea este mai uşor”, povesteşte Ioan Iakob. Asta pentru că lavanda este o plantă rezistentă la boli, dar şi la secetă, ba chiar îi merge mai bine pe secetă după primii ani, când planta se maturizează.

Deşi aproape o treime din suprafaţa cultivată a fost calamitată în al doilea an - o inundaţie a distrus plantele -, şi-a scos investiţia iniţială încă din 2010, iar din 2011 a intrat pe profit. Astfel, anul trecut Ioan Iakob a avut o producţie de circa patru tone, pe care a vândut-o în întregime - iar cererea era încă mare în piaţă. Producţia la hectar poate ajunge şi la cinci tone la hectar, pentru că plantele dau şi a doua floare în toamnă, ceea ce reprezintă circa 40% din prima producţie. După ce se plantele se maturizează (proces care durează 3-4 ani), profitul ajunge la 8.000 de euro pe an. De pe un singur hectar.



NUCILE, UN FEL DE PENSIE PRIVATĂ

În cazul unei plantaţii de nuci, profitul se lasă mai greu aşteptat. Munca este mai puţină, dar veniturile sunt mari. Pentru cine se gândeşte la un fel de pensie privată „Pilonul IV”, care să asigure după zece ani de la plantare minimum 10.000 de euro anual de pe un hectar, este businessul ideal.

Asta pentru că pe pieţele internaţionale preţul unui kilogram de nuci în coajă variază între 3,5 şi 3,9 euro, în funcţie de calitate şi de soi. Aceasta echivalează, la o producţie de doar trei tone la hectar, cu un venit annual de 10.500 de euro. Dar în condiţiile în care soiul cultivat este unul foarte productiv, veniturile pot fi mult mai mari. De exemplu, la soiul de nuci Lara, după opt ani de la plantare productivitatea se apropie de şase tone la hectar. O plantaţie de nuci trebuie irigată în primii ani, însă după ce plantele s-au prins şi au început să crească sunt printre cele mai rezistente - au rădăcinile adânc înfipte în pământ.

Însă agricultorii români nu s-au înghesuit să înfiinţeze plantaţii de nuci, în principal din cauza termenului lung al acestei investiţii. În țara noastră sunt astăzi livezi de nuci în suprafaţă totală de circa 500 de hectare, conform datelor deţinute de Federaţia Națională a Producătorilor Agricoli din România.

Pentru înfiinţarea unei plantaţii de nuci costul este de 7.500 euro pentru un hectar. Dacă plantaţia este mai mică de 5 hectare, producţia poate fi recoltată şi manual, însă livezile mai mari trebuie recoltate mecanic. Formula ideală este o livadă de 15 hectare, care necesită o investiţie de 50-60.000 de euro, fără teren. La acest nivel vorbim despre un business mare, care după zece ani va genera profituri anuale de ordinul zecilor şi chiar sutelor de mii de euro.

TRUFE ŞI ALUNE, MIXUL PROFITABIL

Cine dispune de ceva mai mulţi bani, dar şi ceva cunoştinţe legate de horticultură, poate alege să înfiinţeze o plantaţie de aluni. Nu neapărat pentru alune, cât pentru ciupercile care cresc la rădăcinile alunilor: trufele. Pentru a cultiva un hectar cu aluni în ale căror rădăcini sunt deja inoculate miceliile care fac trufe este necesară o investiţie de circa 20.000 de euro. Dar şi rezultatele pot fi pe măsură. La maturitate se pot recolta trufe în valoare de zeci de mii de euro sau chiar o sută de mii de euro pe an. Partea proastă este că

alunii şi, implicit, trufele ajung la maturitate în circa zece ani, timp în care producţiile nu sunt foarte mari. Însă după aceea, livada de aluni va fi în exploatare circa 50 de ani. Iar banii vin din două părţi: grosul din vânzarea trufelor, iar 15-20% din vânzarea alunelor.

În România sunt în curs de constituire astfel de livezi, în special în zona Maramureş, acolo unde specialiştii italieni au găsit mai multe terenuri cu solul potrivit pentru dezvoltarea trufelor.

Livrarea puieţilor de alun se face în ghivece, de către antreprenori italieni sau francezi care au făcut o afacere nu din creşterea trufelor, ci din vânzarea de inputuri pentru agricultori. Însă nu sunt orice fel de puieţi: mai întâi sunt însămânţaţi cu spori de trufe din specii de soi, care se utilizează mai ales în industria dulciurilor. Miceliul cu care puieţii sunt micorizaţi este de trufă neagră, care se găseşte şi în flora spontană în pădurile de foioase, fiind şi cea mai apreciată, datorită mirosului şi gustului intens, ceea ce o face să fie şi cea mai scumpă din categoria trufelor negre. La doar 100 de euro pe kilogramul de trufe - acesta este considerat un preţ minim, dar în unele cazuri se plătesc şi peste 1.000 de euro pe kilogram - şi o productivitate de 200-400 de kilograme de trufe la hectar, investiţia iniţială se poate scoate încă din primul an de producţie. Cu condiţia irigării, dar nu în exces, pentru că astfel poate fi afectat exact gustul şi mirosul trufelor. În rest, condiţiile climatice de la noi sunt perfecte pentru acest tip de cultură.

Trufele se găsesc şi în flora spontană din pădurile din România, fiind mirosite la propriu de câini sau porci dresaţi special în acest sens. Dar aceasta este altă afacere. La fel cum o afacere a devenit pentru site-uri sau publicaţii să vândă planuri şi idei de de business.

Mediul on-line românesc abundă astfel de idei de afaceri neuzuale încă la noi, dar care generează bani buni în străinătate. Important este să te documentezi bine înainte de a investi - şi această idee este împărtăşită de toţi cei care au avut curaj să îți pună banii în culturi exotice.

BUSINESS PE MAI PUŢIN DE UN HECTAR

GOJI, FRUCTUL-MINUNE.
Cel mai eficient antioxidant cunoscut, care creşte în Tibet, a fost aclimatizat şi în România. Randamentul unei plantaţii de goji berry (cătina de gard) este de circa 2.000 de kilograme de fructe uscate la hectar pentru arbuştii de trei ani şi de peste 4.000 de kilograme pentru plantaţiile care au cinci ani. După această vârstă, arbuştii de goji pot avea chiar şi o producţie de 6.000 de kilograme de fructe uscate la hectar. În retail, o pungă cu 250 de grame de fructe uscate se vinde cu circa 20 de lei. Însă înfiinţarea unei culturi poate fi scumpă - între 18.000 şi 25.000 de euro pentru un hectar. Ca orice pepinieră, la început trebuie irigată, însă plantele nu necesită condiţii speciale.

TRUFANDALE SAU BIO. O seră pentru legume timpurii sau chiar bio ar putea fi o afacere pentru cei care au la dispoziţie chiar şi mai puţin de un hectar. Pe o suprafaţă de jumătate de hectar de sere se poate ajunge la o producţie de 40-50 de tone de legume crescute în sistem intensiv, sau 10-20 de tone pentru legumele bio. Investiţia iniţială poate fi dimensionată în funcţie de suprafaţa vizată, însă trebuie ştiut că pentru construcţia de solarii şi sere un metru pătrat costă între 10 şi 100 de euro.

CHAMPIGNON ŞI PLEUROTUS. Cultura ciupercilor poate fi realizată în două variante, în ceea ce priveşte complexitatea tehnologică şi a dotărilor. Cel mai facil este sistemul gospodăresc. În funcţie de posibilităţile de încălzire (ciupercile au nevoie de căldură), se pot realiza două-trei cicluri de cultură pe an, fără costuri deosebite. Sistemul intensiv permite realizarea a şase şi chiar opt cicluri de cultură pe an, asigurându-se un randament anual de 120-200 kilograme de ciuperci pe metrul pătrat de suprafaţă cultivată. Începând de la o plantaţie de 100 de metri pătraţi, pentru care investiţia este de maximum 20.000 de euro, se poate spune că ciupercăria este o afacere familială.

TRANDAFIRI.
Petalele sunt folosite pentru apa de trandafiri, dulceţuri și peltele de trandafiri, siropuri, extract de ulei esenţial pentru loţiuni, creme, săpunuri şi alte produse cosmetice. Nu există foarte mulţi agricultori care să se fi implicat în acest domeniu, cel puţin în România. Investiţia este destul de redusă: se poate începe cu un teren de 100 de metri pătraţi şi 800-1.000 de euro pentru achiziţia butaşilor, investiţie care poate fi amortizată încă din primul an. O astfel de afacere se poate demara treptat, cu resurse limitate. Trandafirii necesită o atenţie sporită - sunt mai sensibili la dăunători şi boli - însă există tratamente fitosanitare pentru orice afectează dezvoltarea acestora.

TUTUN. România importă circa 70% din tutunul care se consumă într-un an, motiv pentru care există oportunităţi de afaceri în această zonă. În plus, începând cu anul 2012, subvenţia acordată cultivatorilor de tutun a crescut semnificativ, ajungând la 1.235 de euro la hectar - cea mai mare subvenţie acordată fermierilor români. Însă cultivarea tutunului necesită extrem de multă muncă, chiar dacă costurile de înfiinţare nu sunt foarte mari (circa 2.000 de euro pe hectar).

Productivitatea este de circa 1,8 tone la hectar, iar preţul de vânzare de o mie de euro pe tonă. „Rămâne un profit de aproximativ 400 de euro la hectar după ce plătim toate cheltuielile, inclusiv cele cu forţa de muncă”, spune Petru Bota, un cultivator de tutun din judeţul Mureş.

CÂT COSTĂ TERENUL AGRICOL

BĂRĂGAN: de la 2.000 la 2.300 euro/ha

CÂMPIA DE VEST: de la 1.750 la 2.000 euro/ha

DOBROGEA: de la 2.000 la 2.200 euro/ha

MOLDOVA: de la 1.600 la 2.300 euro/ha

MUNTENIA: de la 2.000 la 2.500 euro/ha

OLTENIA: de la 1.500 la 2.000 euro/ha

TRANSILVANIA: de la 1.800 la 2.000 euro/ha