"Bursa obţine cea mai mare parte a veniturilor din comisioanele pe care nu le percepe de la investitori, ci de la brokeri. Brokerii, la rândul lor, taxează investitorii. Toate aceste întreprinderi sunt societăţi comerciale. Dacă nu percepi comision, nu poţi să trăieşti. Mai mult de 25% din taxele, din comisioanele pe care noi le percepem le plătim mai departe ASF. Toţi trebuie poate să regândim această formulă. Noi, ca Asociaţie a Brokerilor, şi eu ca reprezentant în Consiliul Bursei, mă opun oricărei creşteri de comision pe care Bursa vrea să o facă. Chiar dacă sunt membru al Consiliului Bursei, nu critic Bursa de Valori. A avut o propunere, urmează ca acţionarii să voteze şi sper să voteze împotriva creşterii de comision. Aici este controversa şi conflictul", a spus Paul, citat de agerpres.

El a precizat că problema a apărut în momentul în care Bursa s-a listat. "Conflictul a apărut în momentul în care Bursa a devenit societate pe acţiuni şi apoi în momentul în care s-a listat. Investitorii şi investitorii mari sunt Fonduri, Bănci şi SIF-uri la Bursă şi aşteaptă dividende. De unde să se creeze acest dividend? Bursa trebuie să dezvolte linii de business prin care să perceapă bani din alte direcţii: vânzarea de date, bani de a emitenţi, care acum sunt foarte puţini şi prin alte metode", a mai arătat preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

Potrivit acestuia, băncile din România au criticat comisioanele percepute de brokeri. "Primele voci în piaţa de capital care au criticat comisioanele brokerilor, în principal, au fost băncile. Au fost foarte ipocrite. Mergi la bancomat bagi cardul şi banca te taxează. Băncile astăzi au comision pentru orice operaţiune mult mai mare decât în piaţa de capital, dar criticau mereu brokerii că au comisioane mari. Astăzi băncile sunt concurente în piaţa de capital ale brokerilor, toată lumea trebuie să trăiască. Aici trebuie găsit un echilibru", a mai arătat Dan Paul.