'Totuşi, aşa cum arată rezultatul alegerilor din Franţa, investitorii au greşit concentrându-se atât de mult pe agenda politică europeană în 2017. Noua tendinţă se concentrează pe avântul creşterii pozitive din zona euro (deocamdată) şi pe încetinirea ciclului de creditare din SUA şi China, însă nu e nimic de care să ne îngrijorăm de vreme ce aceasta e viaţa normală a ciclurilor economice (...) Este pentru prima dată în ultimii trei ani când sunt atât de optimist în legătură cu economia mondială şi mai ales în legătură cu soarta zonei euro', notează analistul Saxo Bank.

Opiniile principale ale Saxo Bank:

USD e în continuare rege cu o cotă de piaţă de 88% versus doar 31% pentru euro. Moneda unică nu a reuşit să seducă investitorii şi în special băncile centrale din cauza lipsei de integrare economică. Părerea noastră este că cota de piaţă a CNY ar putea ajunge la peste 10% în 2019, depăşind-o pe cea a GBP!, scrie agerpres.

Războiul valutelor nu este în agendă. Trump nu are dreptate în 99% din cazuri, dar în mod clar are dreptate cu privire la dezechilibrul ratei de schimb. Pe baza parităţii puterii de cumpărare (PPP), USD este supraevaluat cu 7% faţă de euro, cu 11% faţă de yen şi cu 7% faţă de dolarul canadian. Totuşi, este puţin probabil ca un nou acord Plaza să aibă loc luând în considerare că nu există stimulente politice şi că USD este încă cu 30% mai jos faţă de nivelul din 1985.

În SUA, inflaţia şi salariile sunt cei mai în urmă indicatori economici. CPE de bază a fost sub ţinta de 2% în ultimii 5 ani, făcând mai dificilă creşterea substanţială a dobânzilor de către Fed. În ultimele săptămâni, a apărut un factor cheie: piaţa venitului fix a început să evalueze riscul reducerii dobânzii anul viitor de către Fed!

Tendinţa pozitivă din zona euro (indicatorul de creştere al monedei euro +0,75%). Piaţa prognozează o iniţiativă 'Merkcron' de succes pentru repornirea proiectului european după alegerile din Germania. Optimismul predomină, ceea ce are un impact semnificativ asupra ratei de schimb a euro. Pentru prima dată în trei ani, poziţionarea EUR este acum din nou în teritoriul poziţiilor lungi absolute.

Marea Britanie va avea experienţa impactului macroeconomic 'real' al Brexit. Cu toate acestea, avem o perspectivă pozitivă cu privire la GBP pentru a doua parte a anului. Brexit-ul a fost deja evaluat în mare măsură în rata de schimb şi, pe baza parităţii puterii de cumpărare, GBP este subevaluată cu 15% faţă de USD.
 
Grupul Saxo Bank (Saxo) este un specialist în investiţii şi tranzacţionare multi-asset. Fondat în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are peste 1.500 de angajaţi în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai şi Tokio.