Într-un context diplomatic foarte tensionat, cu relaţii între cele două puteri la cel mai jos nivel de după Războiul Rece, Putin a anunţat la finalul lunii iulie o reducere drastică a persoanelor de la misiunile americane din Rusia, diplomaţi sau personal tehnic.

"Vreau să-i mulţumesc pentru că noi încercăm să reducem cheltuielile şi, în ceea ce mă priveşte, sunt foarte recunoscător că el se desparte de un mare număr de persoane, iar noi avem acum costuri mai mici", a spus  Trump, la domeniul său de golf din Bedminster (New Jersey), părând să ironizeze situaţia.

"Nu există nici un motiv real pentru ca diplomatii sa revina la Moscova. Apreciez foarte mult că am reuşit reducerea facturii Statelor Unite", a insistat preşedintele american, completând: "Vom economisi mulţi bani".

Ca represalii la votul din Congresul american, care a decis impunerea de noi sancţiuni economice Rusiei, liderul de la Kremlin a impus aceste măsuri care intră în vigoare pe 1 septembrie.

Personalul ambasadei şi al consulatelor americane va trebui să fie redus cu 755 de persoane, pentru a ajunge la 455, adică nivelul efectivului diplomatic al Rusiei în SUA.