Per ansamblu, performanţa economică este în grafic pentru a depăşi ţinta Guvernului de aproximativ 6,5% anul acesta, după un avans de 6,7% anul trecut, cel mai lent ritm de creştere din ultimii 26 de ani. ''Datele arată o continuare a procesului de reducere a datoriilor iar reformele Guvernului funcţionează, dar creşterea economică încă este sprijinită într-un ritm rezonabil'', a apreciat economistul Kaori Yamato, de la Mizuho Research Institute în Tokyo.

În sectorul imobiliar, construcţia de noi locuinţe a încetinit, în timp ce în septembrie vânzarea proprietăţilor a scăzut pentru prima dată în ultimii aproape trei ani, scrie agerpres.

''Fără îndoială, boom-ul imobiliar şi-a atins nivelul de vârf. Am văzut redresări semnificative la sfârşitul trimestrului doi dar ţinând cont de cât de repede scad vânzările, de data aceasta nu ne aşteptăm la o redresare accentuată'', a declarat analistul Rosealea Yao, de la Gavekal Dragonomics.

În ritm trimestrial, PIB-ul Chinei a înregistrat un avans de 1,7% în perioada iulie-septembrie 2017, în scădere faţă de 1,8% în trimestrul doi din 2017, dar în linie cu estimările analiştilor.

China va extinde reformele economice şi financiare şi îşi va deschide şi mai mult pieţele către investitorii străini deoarece vrea să treacă de la o creştere rapidă la una de înaltă calitate, a anunţat miercuri preşedintele Xi Jinping la congresul Partidului Comunist Chinez (PCC).