Income va prezinta un proiect ce promoveaza oameni exceptionali in domeniile lor, care au deprins în afara ţării un alt mod de viaţă, de a se comporta, de a se raporta la ceilalti şi care pot fi oricand o sursa de inspiratie pentru noi toti. Sunt oameni noi, care au ceva de spus si a caror valoare a fost confirmata in institutii de prestigiu din strainatate. Suntem onorati sa va prezentam povestile extraordinare ale acestor personaje, care vad totul cu un ochi format in alte spatii culturale si care privesc viitorul cu o seninatate straina Romaniei...

Citeste aici povestea lui Regis Lhomme

 
Este cetăţean francez. Cândva, a fost detaşat la Bucureşti pentru 6 luni. Acum, îl găsim pe Regis Lhomme tot în capitala noastră, de unde conduce afacerile AMGEN, lider mondial în domeniul biotehnologiei. Vorbeşte frumos despre România. Asemeni multor străini politicoşi care o locuiesc temporar. La Regis, un detaliu face diferenţa: cei 17 ani petrecuţi aici. Cu o mică pauză, dar cu multă bucurie şi entuziasm.

Citeste aici povestea lui Martin Karlstedt



S-a născut, a copilărit şi a studiat în Germania. La 32 ani, Martin Karlstedt a aterizat la Bucureşti. Aici îşi începea adevărata călătorie, alături de Ana, colegă româncă de care se îndrăgostise în timpul studiilor. Astăzi, Martin şi soţia lui trăiesc în România. O ţară unde problemele nu se termină niciodată, dar în care el, un neamţ veritabil, poate rămâne permanent „însetat de nou”. Exact aşa cum îşi doreşte.



Citeste aici povestea lui Hedi Hoka



Vine din „Transilvania fermecătoare”. A străbătut, de-a lungul carierei şi a pregătirii academice, toată Europa. Şi-a obţinut doctoratul în Psihologie la Universitatea Babes-Bolyai, din Cluj. Şi-a continuat studiul în Olanda şi Ungaria. Munca sa a purtat-o prin Viena, Helsinki şi Berlin. A revenit definitiv acasă, la Cluj, pentru că nu poate trăi departe de părinţi. În timpul căutărilor ei, citise un articol legat de o cercetare asupra bolnavilor în fază terminală, care fuseseră întrebaţi despre cel mai mare regret din viaţă. Răspunsul lor – că au petrecut prea puţin timp cu cei pe care-i iubiseră. Hedi Hoka a realizat atunci că nu-şi doreşte acest regret. A rămas doar cu nostalgia Amsterdamului…



Citeste aici povestea lui Marius Leordeanu
 

„Îmi amintesc bine cum mă uitam la cerul înstelat, cu privirea dusă dincolo de întunericul nopţii, undeva sus, pe lângă stele şi visam. Eram aproape sigur că voi ajunge acolo cândva. Nu am ajuns chiar atât de departe, dar cred că toate bucuriile vieţii îşi trag seva din visuri înalte.”


Citeste aici povestea lui Sergiu Moroianu



„Pentru a nega un sistem de «n» afirmaţii, este suficient să negăm una din ele, nu pe toate. Dacă regimul comunist era «rău», asta nu înseamnă că toate acţiunile sale erau «rele». Sistemul nostru de educaţie preuniversitară, unul dintre cele mai performante din lume, în anii ’80, a fost distrus sistematic, din motive ideologice, de dragul «reformei». Un concept care, între paranteze fie spus, aminteşte straniu de revoluţia permanentă a lui Troțki. Au fost, practic, eliminate uniformele, s-a încurajat indisciplina. Au fost micşorate salariile profesorilor, motivând astfel şi tolerând corupţia. Au fost introduse manuale multiple, inclusiv la materii nesubiective, precum matematica. A fost acceptată frauda la note, au fost eliminate examenele de treaptă şi de intrare la facultate, pentru a înlătura orice simptom al rezultatelor slabe la învăţătură".


Citeste aici povestea Anei Karlstedt Popa



„Am venit din Germania convinsă că şi aici putem face multe. Poate nu în acelaşi ritm, pentru că românii, ca orice alt popor, pot fi reticenţi la nou . Dar, în orice caz, treptat. Cu timpul şi cu multă răbdare putem adapta ce am învăţat fiecare, acolo de unde ne-am întors”.


Citeste aici povestea Flaviei Abrudan
 

„Cred că tot ceea ce vă spun eu aici are un ecou atât de idealist, încât poate părea puţin demagogic. Dar eu cred că mulţi gândesc aşa dintre aceia care s-au întors de la studii. Dar aş vrea să răspund şi altfel întrebării: păi, de ce să nu mă întorc? Şi aici sunt lucruri frumoase şi oameni interesanţi. Sunt lucruri bune şi rele, ca oriunde. Când vrei să realizezi ceva, îţi este greu şi trebuie să depui efort. Nici în Germania nu mi-ar fi mai uşor. Colegii mei de acolo lucrează la fel de mult ca mine”.


Citeste aici povestea lui Andras Libal



„Pentru mine, este semnificativ ceea ce am auzit într-o predică: Apostolul Pavel le spune athenienilor: Dintr-un singur om, El a făcut toate națiunile de oameni și a făcut ca ele să locuiască pe tot pământul, le-a desemnat mai dinainte vremurile și a fixat locul unde vor locui. (Faptele Apostolilor 17:26). Eu cred că nu este din întâmplare că m-am născut aici și este în planul lui Dumnezeu ca eu să fiu aici.”



Citeste aici povestea lui Radu Marinescu



„Descopăr permanent în mine o obsesivă fascinaţie de a construi de la zero, iar România este, aşa cum spunea Noica, ţara în care totul este încă de făcut. De aceea, în ciuda tuturor dificultăţilor şi exasperărilor zilnice, pentru mine rămâne fascinaţia că pot să construiesc ceva. Şi o pot face cu o libertate mult mai greu de găsit într-un mediu academic şi social deja aşezat.”

„Nu cred că ar trebui să-i admirăm pe nemţi. Cred că ar trebui să-i copiem pur și simplu. Spiritul nostru latino-balcanic ar arăta fenomenal dacă l-am combina cu eficienţa și seriozitatea nemţească. Cu toate acestea, este greșit să spunem că nemţii sunt într-un anume fel. Am întâlnit nemţi de toate felurile, la fel cum și românii sunt și buni, și răi, și muncitori, și leneși.”



Citeste aici povestea Mariei - Magdolna Ercsey-Ravasz



„Mi se pare că lucrurile se schimbă în direcţia bună, când este vorba de cercetare în ţara noastră. Venind acasă după câţiva ani, văd mai clar diferenţele. Sunt mai multe grant-uri de cercetare, iar evaluarea ştiinţifică a devenit mai corectă şi mai avantajoasă pentru tineri. E adevărat că mai sunt probleme cu fondurile. De multe ori, nu primim banii la timp. Dar sperăm că, încetul cu încetul, sistemul devine stabil. Ştiu şi alţi tineri care s-au întors sau vor să se întoarcă cu burse şi grant-uri”



Citeste aici povestea Dorotheei Draser



"Copiii de astăzi cresc cu iphone în mână. Au informaţia tot timpul în vârful degetelor. Prin urmare, întrebarea este cum trebuie să arate un învăţământ în care aceşti copii să nu aibă sentimentul că le vorbeşte străbunica? Ce ar trebui să le oferim tocmai pentru a putea face faţă lumii din 2035? Fiindcă revoluţia digitală este o realitate: ori învăţăm să ne-o facem utilă la clasă, ori nu vom avea nicio relevanţă în formarea generaţiei de mâine…