"Vom declara independenţa la 48 de ore după numărarea rezultatelor oficiale ale referendumului", a declarat el într-un interviu acordat BBC, primul după votul de duminică."Acest lucru se va intampla, probabil, când vom recupera voturile din străinătate", a adaugat el. "Deci vom acţiona la sfârşitul săptămânii sau la începutul săptămânii viitoare".

Procesul care a condus la referendumul de duminica - ilegal - privind independenta Cataloniei ilustreaza istoria complexa  raporturilor dintre Barcelona si Madrid dupa razboiul civil. Actiunea violenta si disproportionata a fortelor de ordine impotriva votantilor - un biland evoca 900 de raniti - a umbrit deja imaginea guvernului minoritar al conservatorului Rajoy. A fost, deci, o greseala politica.

Mai ales ca la urne nu s-au prezentat decat 40% din catalanii cu drept de vot, respectiv 2,26 milioane de cetateni dintr-un total de 5,34 milioane. Altfel spus, verdictul votului nu reflecta pararea unanima a catalanilor. In plus, Rajoy si autoritatile federale ar fi trebuit sa vorbeasca in interventiile lor de riscurile economice ale referendumului.

Un raport elaborat de Consiliul national de tranzitie estimeaza ca, daca isi va proclama independenta, noua republica va avea nevoie de 4,5 miliarde de euro pe luna pentru a face fata cheltuielilor generate de intretinerea noii ei administratii. Finantare care va fi realizata prin emisiuni de obligatiuni ale noii entitati. In orice caz, asa suna cel mai optimist dintre scenarii.

Problema este ca datoria suverana a Cataloniei este clasata, atat de agentia Moody's, cai si de Standard & Poor's si Fitch, in categoria "junk bond" pe fondul riscurilor care planeaza asupra perspectivelor economice. In aceste conditii, este greu de crezut ca investitorii vor da navala sa cumpere obligatiunile emise de regiune.

In alta ordine de idei, daca va ajunge "pe picioarele ei", Catalonia va dobandi si o parte din datoria Spaniei. Iar regiunea nu degaja excendent bugetar care sa-i permita onorarea obligatiunilor sale. Si, nu in ultimul rand, numeroase din intreprinderile instalate astazi in Catalonia si care contribuie la bugetul regiunii, ar putea parasi teritoriul acesteia din cauza prea multor incertitudini.