"Când o să apară cifra în perioada următoare privind inflaţia din iulie, o bună parte din creşterile de preţuri în indicele preţului de consum, va proveni de la electricitate. Ne preocupă şi sunt nevoit să revin: de multe ori spuneam că într-o ţară în care avem multe incertitudini, cea mai mare a devenit evoluţia preţurilor administrate, pe care nu reuşim să le prognozăm. Este o declaraţie uşor maliţioasă, dar trebuie să o fac. Ne preocupă, categoric, evoluţia preţurilor administrate, în acest context evoluţia preţurilor la electricitate şi, din câte ştim noi, organele abilitate cu administrarea acestor preţuri vor face, în perioada următoare, comunicarea necesară, ceea ce ne va ajuta şi pe noi în noua prognoză de inflaţie. Deocamdată, evoluţia preţurilor în România este controlată, iar inflaţia este una dintre cele mai mici din Europa", a subliniat Isărescu.

Joi, Ministerul Energiei a precizat, într-un comunicat de presă, că semnalele primite din piaţa energiei electrice privind posibile înţelegeri neconcurenţiale între producători de energie din România au fost transmise spre analiză Consiliului Concurenţei, în urma situaţiei pe care România o înregistrează pe bursa de energie electrică, unde preţurile au atins un nivel ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit sursei citate, situaţia actuală se datorează mai multor factori locali şi regionali, unul dintre aceştia fiind legat de creşterea consumului de electricitate pe fondul codurilor de caniculă. În prezent, necesarul de consum este de 7.500 - 8.000 MW, cu peste 1.000 de MW mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Reprezentanţii Ministerului Energiei precizează că în regiune sunt preţuri similare, iar România funcţionează pe o piaţă europeană, având bursa de energie cuplată cu alte pieţe. În acest context, preţurile energiei pe bursa sunt influenţate de cele de pe pieţele cu care România este cuplată, aminteste agerpres.