Marţi dimineaţă, cele mai recente date de pe site-ul instituţiei arătau că valoarea Fondului a ajuns la 7.851 miliarde coroane norvegiene (1.000 de miliarde de dolari), precizeaza agerpres.

Fondul, gestionat de Norges Bank Investment Management, divizie a Băncii Centrale a Norvegiei, investeşte toţi banii în acţiuni, bonduri şi proprietăţi imobiliare străine, deţinerile fiind răspândite în 77 de ţări.

Potrivit datelor oficiale, la mijlocul acestui an, 65,1% din rezervele Fondului suveran al Norvegiei erau investite în acţiuni, 32,4% în obligaţiuni şi 2,5% în proprietăţi imobiliare.

În condiţiile în care deţine 1,3% din acţiunile existente la nivel mondial, institutia început si-a multiplicat actiunile pe pieţele emergente şi recent a obţinut aprobarea de a-şi majora deţinerile de acţiuni până la 70% din portofoliu, pentru a obţine randamente mai mari, dupa ce, anul trecut, Norvegia a retras, pentru prima dată, lichidităţi din fondul suveran.

În al doilea trimestru al acestui an, Guvernul de la Oslo a retras 16 miliarde de coroane din fondul suveran de investiţii pentru a acoperi o serie de cheltuieli publice, mai puţin decât cele 23 de miliarde de coroane retrase în primul trimestru.

În România, ministrul Economiei a anunţat în 7 septembrie că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi activ de la 1 ianuarie 2018 şi va avea 27 de companii profitabile în portofoliu.