"Până la 31 decembrie 2012, Ford România a produs 30.217 unităţi B-Max şi 26.991 de unităţi ale motorului EcoBoost de 1.0 l. Aceste volume de producţie au fost în principal motivate de cererea redusă din partea consumatorilor din toată Europa, ca urmare a profundei recesiuni înregistrate pe mai multe pieţe, astfel că producerea de automobile fără a avea comenzi din partea clienţilor nu a fost fezabilă”, au declarat pentru Income Magazine reprezentanţii Ford România.

Conform prevederilor Contractului de Privatizare, Ford a avut în plan să producă 60.000 de vehicule la fabrica din Craiova în 2012. „Neatingerea acestui obiectiv se va traduce în penalităţi, iar Ford va respecta în totalitate prevederile Contractului de Privatizare”, au adăgat reprezentanţii producătorului auto.

Penalităţile prevăzute în contractul de privatizare pentru nerealizarea numărului de autovehicule asumat se ridică la 14 milioane de euro.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Ford Motor Company au semnat în primăvara anului trecut un act adiţional la contractul de privatizare a SC Automobile Craiova, prin care termenele de realizare a obligaţiilor post-privatizare asumate de cumpărător au fost prelungite.

Ia sfârşitul lunii ianuarie 2012, Ford anunţase că va produce la Craiova 60.000 de unităţi B-Max în 2012, iar pentru acest an estima construcţia a cel puţin 100.000 de maşini.

Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 milioane euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unităţi.