Dar Emmanuel Macron va fi cel mai tanar presedinte din istoria Frantei, fiind cu aproape zece ani mai mic decat Valery Giscard d'Estaing care, cand s-a instalat la Elysee, in 1974, avea 48 de ani. Va fi cel mai tanar lider din cadrul G20. Iar la nivel mondial, el nu este devansat decat de premierul estonia, Juri Ratas (38 de ani).

Fireste, tineretea nu este neaparat o calitate. Dar sa ai in Franta anului 2017 un presedinte in varsta de 39 de ani, democrat, republican, competent, intelignt si determinat sa actioneze pentru a reforma tara cu luciditate si pragmatism, este un motiv de bucurie, scrie cotidianul La Tribune.

In urma cu un an, cand a parasit guvernul unde a gestionat portofoliul economiei, Macron a inteles ca,  Franta are nevoie de un partid care sa "nu fie de dreapta sau de stanga", ci mai degraba "si de dreapta si de stanga". Iar acum, dupa ce pericolul reprezentat de formatiunea lui Le Pen, Frontul national, a fost indepartat, Macron trebuie sa se concentreze pe legislative.

Pentru noul presedinte, care a declarat, imediat dupa aflarea rezultatelor, ca "vrea sa protejeze Franta si sa asculte pasurile tuturor francezilor", miza este de a reusi sa obtina o majoritate prezidentiala, singura solutie care ii va permite sa aplaneze temerile si sa stinga disensiunile exacerbate pe durata cele mai violente campanii electorale din istoria republicii.

Pe de alta parte, victoria lui Macron ar putea marca, in egala masura, o cotitura majora in evolutia Frantei, cu o noua generatie de politicieni si o noua era, progresista si liberala, estimeaza La Tribune. Prin urmare, misiunea lui Macron nu va fi deloc una usoara. Dupa campania electorala, prea lunga si prea incordata, francezii vor din partea alesului lor eficienta.

Proiectul sau promite actiune, dar exista riscul ca jocurile sa se mute in strada, chiar daca noul presedinte va putea forma o larga coalitie in Adunarea nationala, parlamentul tarii. Daca nu sunt gestionate cum trebuie si scapate de sub control, principalele reforme ale programului sau - piata muncii si asigurarile sociale - pot conduce la un conflict social pana la toamna.