Purtătorul de cuvânt al AFM, Ward Snijders, a precizat că din cauza unei erori umane au fost publicate informaţii referitoare la poziţii short cuprinse "între 0,2% şi 0,5%" din acţiunile la companiile shortate.

Informatia fusese difuzata, anterior, de cotidianul Financial Times, care a anuntat ca o parte din poziţiile short ale lui George Soros, inclusiv pariuri împotriva unor bănci olandeze precum ING Groep NV, au aparut marţi seara, pentru o scurtă perioadă, pe pagina electronica a Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare din Olanda.

De regula, fondurile speculative nu divulga detaliile privind tranzacţiile lor short. Unele fonduri păstrează în mod intenţionat poziţiile sub pragul de 0,5% pentru a nu fi nevoite sa dezvaluie respectivele informatii ce pot influenţa piaţa. De exemplu, în iunie anul trecut, acţiunile Deutsche Bank AG au pierdut 14% după ce s-a aflat că Soros a pariat că aceste titluri vor scădea după ce Marea Britanie va vota în favoarea ieşirii din UE. Pe de altă parte, luna aceasta Wall Street Journal a informat că Soros a pierdut un miliard de dolari după ce a pariat împotriva pieţei după câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA de către Donald Trump.

Soros, a cărui avere este estimată la 25,2 miliarde de dolari, este renumit pentru că în 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină, aminteste agerpres.