Negocierile salariale din sectorul metalurgiei (sector care în Germania cuprinde industria auto, electrocasnicele, semi-conductorii sau electronica) sunt un subiect de interes general în Germania, în condiţiile în care acordul convenit în acest sector serveşte drept etalon pentru alte sectoare economice. Actualul acord colectiv de muncă la nivel de ramură expiră la data de 31 martie 2016.

Într-un comunicat dat publicităţii marţi, conducerea IG Metall a recomandat comisiilor regionale ca în cursul negocierilor cu patronatul să îşi fixeze revendicările de majorare salarială între 4,5% şi 5%. Chiar dacă vor trece mai multe etape până la adoptarea definitivă şi oficială a acestei revendicări, majorarea salarială pe care sindicatele vor încerca să o obţină pentru 2016 se situează în acest interval, scrie agerpres.

Începând din luna martie, IG Metall va demara negocierile cu federaţia patronală Gesamtmetall pentru un nou acord de ramură pentru salariaţii pe care îi reprezintă. Acest acord va fixa tonul pentru evoluţia salariilor în întreaga industrie germană. Anul trecut, IG Metall a demarat procesul de negociere cu o revendicare de majorare a salariilor cu 5,5% pentru ca, la final, după mai multe runde de negocieri şi greve, să obţină o majorare de 3,4%. 'Revendicarea de majorare salarială din acest an din acest an poate fi finanţată de companii şi asigură salariaţilor partea care li se cuvine din creşterea economică', a declarat preşedintele IG Metall, Jörg Hofmann.

În schimb, angajatorii au atras deja atenţia asupra unor solicitări de majorare salarială prea mari. 'Acesta nu este momentul oportun pentru speranţe prea mari', a declarat preşedintele Gesamtmetall, Rainer Dulger. Potrivit acestuia sectorul industrial din Germania trece printr-o perioadă dificilă provocată de factori externi precum deprecierea monedei euro şi preţul redus al petrolului iar în acest context creşterea costurilor cu mâna de lucru ar putea fi o problemă.

Economia Germaniei, cea mai mare economie a Europei, a înregistrat în 2015 o creştere de 1,7%, iar recent Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, prognoza o creştere de 1,8% în 2016 şi un avans de 1,7% în 2017. Însă, aceste prognoze sunt în pericol în condiţiile în care economia chineză a înregistrat cea mai slabă creştere din ultimii 25 de ani, iar Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit în scădere estimările privind perspectivele economiei mondiale pentru 2016 şi 2017.