Ministrii de finante din zona euro se vor reuni in 15 iunie pentru a analiza situaţia Greciei si pentru a gasi o soluţie pentru reducerea poverii datoriei. In acest context, reprezentantul elen, Euclid Tsakalotos, a exclus intrarea tarii sale în incapacitate de plată. De asemenea, oficialul a dezminţit informaţiile din publicaţia germană Bild conform cărora în iulie Grecia ar putea intra în incapacitate de plată.

"Bild a distorsionat declaraţiile mele de luni. Nu am spus niciodată că Grecia nu-şi va achita datoria în iulie. Nu există o astfel de problemă", a spus ministrul elen de Finanţe. "Am spus că rambursarea nu reprezintă o problemă deoarece toate părţile au fost de acord că ne-am îndeplinit angajamentele. dar Executivul de la Atena simte că eliberarea unei noi tranşe de împrumut fără a obţine clarificări privind reducerea datoriei nu este suficientă pentru redresarea economiei Greciei", a precizat Euclid Tsakalotos.

După şapte ore de negocieri, miniştrii de Finanţe din zona euro nu au reuşit în 2 mai să ajungă la un acord cu Fondul Monetar Internaţional privind o restructurare a datoriei Greciei şi nici nu au eliberat o nouă tranşă de împrumut pentru autorităţile de la Atena, dar susţin că au făcut progrese şi speră să ajungă la un acord în iunie.

Grecia are nevoie disperată de noi fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când are de rambursat creanţe mai vechi în valoare de aproximativ 7,3 miliarde de euro. Pentru a obţine aceşti bani, Guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a trecut prin Parlament noi măsuri de austeritate în valoare de 4,9 miliarde de euro, în pofida grevelor şi manifestaţiilor de protest.