Statele UE sprijină recomandarea Comisiei Europene de închidere a procedurii de deficit excesiv. "După mulţi ani de dificultăţi severe, situaţia finanţelor Greciei este mult mai bună. Decizia de azi este prin urmare binevenită", a afirmat Toomas Toniste, ministrul de finanţe din Estonia, ţara care deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE.

De la un deficit de 15,1% din PIB în 2009, situaţia fiscală a Greciei s-a îmbunătăţit, ajungând la un surplus de 0,7% din PIB în 2016.

Anunţul reprezintă un punct de cotitură şi pentru Uniunea Europeană. Odată cu ieşirea Greciei, doar trei state membre UE vor mai rămâne sub procedura de deficit excesiv (Franţa, Spania şi Marea Britanie) faţă de 24 de ţări în timpul crizei financiare din 2011.

Normele UE stipulează că ţările membre trebuie să limiteze deficitul bugetar la 3% din Produsul Intern Brut, iar datoria la 60% din PIB. Deficitul Greciei a fost redus de la un vârf de 15,1% din PIB în 2009 la un surplus de 0,7% din PIB în 2016, relateaza agerpres.