În opinia sa, este preferabilă metoda de listare prin care banii merg la bugetul de stat, adică listarea directă a unui pachet de 15% din acţiunile deţinute de Ministerul Energiei. Potrivit actualei metode de listare a Hidroelectrica, aprobată de Guvern în 2013, adică prin majorare de capital, fondurile ar fi urmat să rămână în bugetul companiei.

"Vă răspund din punctul meu de vedere şi ţinând cont de faptul că nu am un mandat din partea Ministerului Energiei: este preferabilă vânzarea directă de acţiuni. Hidroelectrica în momentul de faţă are suficienţi bani pentru investiţii. Mai mult de atât nu cred că putem investi pe anul în curs, nu vom putea cheltui nici banii pe care îi avem, drept urmare este mai binevenit (ca fondurile să meargă - n.r.) la bugetul de stat", a subliniat preşedintele CS.

Întrebată dacă, în aceste condiţii, mai vede posibilă listarea companiei în acest an, Lambru a răspuns: "Nu, fiind vorba de reluarea unei proceduri, de schimbare a unei hotărâri de Guvern. Este vorba de o hotărâre de Guvern pe care Ministerul Energiei şi consorţiul o elaborează. În momentul acela putem discuta de reluarea procedurii de listare în noile condiţii".

Lambru şi alte cinci persoane au fost numite în luna aprilie membri provizorii ai CS, cu un mandat de patru luni, urmând ca, după acest termen, să fie numit un Consiliu de Supraveghere cu un mandat de patru ani, conform Ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile de stat. "Nu a fost încă demarată procedura de selecţie a unor membri ai CS conform Ordonanţei 109. La Ministerul Energiei se face momentan selecţia firmelor de recrutare", a mai spus Lambru, citata de agerpres.

Anterior, Remus Borza, fostul administratorul judiciar al companiei, a declarat că Hidroelectrica ar putea obţine un miliard de euro din listarea la bursă, dacă procesul ar fi derulat în acest an, însă aceşti bani ar trebui să meargă la bugetul de stat, întrucât producătorul de energie nu are nevoie de aceste fonduri. "Dacă este să facem listarea, care este un moment de răscruce pentru Hidroelectrica, nu există o favorabilitate mai mare pentru Hidroelectrica şi n-a existat niciodată cum există astăzi", a spus Borza.

"Listarea va asigura transparenţă, un control. Una e să ai doi acţionari, din care unul ia tot şi celălalt face doar atmosferă, alta e când ai încă o mie de acţionari, chiar dacă sunt mici, dar sunt oameni care au exerciţiul şi rutina gestionării unor companii listate la bursă, care ştiu să citească printre rânduri şi care sancţionează orice derapaj al directorilor şi orice imixtiune nepermisă, neortodoxă a acţionarului. Evident că fac scandal, îşi trimit ambasadorii, îl bagă pe ministru în şedinţă", a adaugat Borza.